Poliţia Dâmboviţa: Din 2020 până în prezent nu au fost sesizări referitoare la staţia GPL

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa a transmis, luni, că din 2020 până în prezent nu au fost înregistrate sesizări cu privire la imobilul în care funcţiona staţia GPL din Crevedia.

401 afișări
Imaginea articolului Poliţia Dâmboviţa: Din 2020 până în prezent nu au fost sesizări referitoare la staţia GPL

Poliţia Dâmboviţa: Din 2020 până în prezent nu au fost sesizări referitoare la staţia GPL

Compartimentul Relaţii Publice, din cadrul IPJ Dâmboviţa, a transmis, luni, că începând cu anul 2020 şi până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, „nu au fost înregistrate sesizări, petiţii, informări sau audienţe de la cetăţeni sau alte instituţii, referitoare la activitatea desfăşurată la imobilul unde s-a produs tragicul eveniment din localitatea Crevedia”.

De asemenea, potrivit IPJ Dâmboviţa, încă din anul 2022, conducerea Inspectoratului a dispus ca aparatele folosite pentru măsurarea vitezei de deplasare şi supraveghere a traficului rutier să fie utilizate doar din autospecialele de poliţie inscripţionate.

Precizarea IPJ Dâmboviţa vine după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la utilizarea unei autospeciale de poliţie neinscripţionată, în proximitatea producerii evenimentului din localitatea Crevedia.

„Nu se confirmă afirmaţiile referitoare la faptul că o autospecială neinscripţionată ar fi acţionat în proximitatea imobilului, din localitatea Crevedia”, potrivit IPJ Dâmboviţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici