Poliţiştii au reţinut 241 de permise de conducere în primele zile ale minivacanţei de 1 Decembrie

Poliţiştii au reţinut 241 de permise de conducere în ultimele două zile, 30 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 100 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind ridicate pentru alte abateri.

132 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii au reţinut 241 de permise de conducere în primele zile ale minivacanţei de 1 Decembrie

Poliţiştii au reţinut 241 de permise de conducere în primele zile ale minivacanţei de 1 Decembrie (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 3.536 de sancţiuni contravenţionale, 1.270 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 22 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune. Totodată, poliţiştii au retras 54 certificate de înmatriculare şi au reţinut 241 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 30 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 100 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri", transmite Poliţia Română.

Peste 8.400 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi.

"În ultimele 48 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 4.600 de evenimente sesizate şi au depistat peste 240 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, dintre acestea 144 persoane au fost prinse în flagrant. Ca urmare a probării activităţii infracţionale pentru 14 persoane au fost luate măsuri preventive. De asemenea, în cadrul activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au identificat 5 persoane urmărite la nivel naţional. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 4.700 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 1.380.000 lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 11.500 lei", mai anunţă poliţiştii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici