Poliţiştii implicaţi în incidentul de pe A1 au depus plângere împotriva magistratului, pentru ultraj

Poliţiştii implicaţi în incidentul petrecut într-o benzinărie pe A1, în care a fost implicat preşedintele Secţiei penale a Judecătoriei Piteşti, au depus plângere penală la Parchetul Curţii de Apel Piteşti împotriva magistratului pentru ultraj contra bunelor moravuri şi sfidarea organelor judiciare.

257 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii implicaţi în incidentul de pe A1 au depus plângere împotriva magistratului, pentru ultraj

Poliţiştii implicaţi în incidentul de pe A1 au depus plângere împotriva magistratului, pentru ultraj

Potrivit agenţilor de Poliţie, preşedintele Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, magistratul Gabriel Apostol, i-ar fi agresat verbal şi fizic, după ce a intrat în local. ei susţin că judecătorul i-ar fi înjurat, i-ar fi tras de haine şi ar fi refuzat să se legitimeze. Unul dintre cei doi lucrători ai Poliţiei Autostrăzi implicaţi în incident spune că se va prezenta la medicul legist pentru eliberarea unui certificat.

Plângerea penală a poliţiştilor împotiva magistratului a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, având în vedere calitatea de magistrat a părţii reclamate, surse judiciare declarând că există cinci martori. Unul dintre aceştia a declarat că judecătorul le-ar fi adresat agenţilor cuvinte jignitoare, iar ulterior a început scandalul în timpul căruia magistratul a căzut şi s-a lovit.

Potrivit martorului, poliţiştii i-au cerut să se legitimeze, dar judecătorul a refuzat, declinându-şi identitatea după ce a fost încătuşat, iar ulterior magistratului Gabriel Apostol i-au fost scoase cătuşele de către lucrătorii Poliţiei Autostrăzi, el plecând apoi cu maşina spre Piteşti împreună cu fiica sa de şapte ani.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, poliţiştii fiind acuzaţi de către magistrat de purtare abuzivă.

Procurorii urmează să vizioneze imaginile de pe camerele de luat vederi de la benzinărie şi să audieze martorii şi părţile implicate în incident.

Secţia pentru judecători a CSM a decis, marţi, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul lui Gabriel Apostol, pentru a face verificări privind implicarea acestuia în incidentul care avut loc într-o benzinărie de pe autostrada A1.

"În şedinţa din data de 15 octombrie a.c., Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări privind implicarea domnului judecător Gabriel Apostol, preşedintele Secţiei penale din cadrul Judecătoriei Piteşti, în incidentul petrecut într-o benzinărie de pe autostrada A1 în seara zilei de 13.10.2013", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Judecătorul Gabriel Apostol, preşedintele Secţiei penale a Judecătoriei Piteşti, spune că a fost lovit cu pumnii şi picioarele şi dat cu capul de gresie de către doi agenţi de la Poliţia Aurostrăzi, într-o benzinărie de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, unde oprise să bea o cafea.

Magistratul susţine că se întorcea duminică seara din Capitală spre casă, împreună cu fetiţa sa în vârstă de şapte ani, iar în benzinărie ar fi exclamat "Miliţia", într-o discuţie cu fiica sa. Ulterior, el ar fi fost atenţionat de către doi agenţi care se aflau în barul benzinăriei şi care i-ar fi reproşat că i-a jignit prin această expresie şi că le-ar fi vorbit la "per tu".

Apostol spune că a urmat o altercaţie verbală, după care poliţiştii l-au agresat şi încătuşat sub privirile copilului său.

Magistratul mai susţine că în timpul agresiunii a fost dat cu capul de gresie şi a fost lovit cu pumnii şi picioarele, suferind răni la mâini şi la picioare şi o fractură de piramidă nazală, situaţie certificată de documentele medico-legale obţinute luni de la Serviciul Medico-Legal Piteşti.

Judecătorul mai spunea că la un moment dat le-a arătat celor doi poliţişti legitimaţia de serviciu, iar atunci aceştia i-au scos cătuşele şi l-au lăsat să plece.

Avocatul magistratului spune că incidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale unităţii şi se poate observa că judecătorul nu a lovit şi nu a ripostat la lovituri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici