Poliţistul rănit cu sabia a fost operat. Medic: Leziuni pe care puţini le văd în viaţă

Poliţistul rănit cu sabia în timpul percheziţiilor din Rădăuţi a fost operat, marţi, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, starea acestuia fiind în continuare critică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3652 afișări
Imaginea articolului Poliţistul rănit cu sabia a fost operat. Medic: Leziuni pe care puţini le văd în viaţă

Poliţistul rănit cu sabia a fost operat. Medic: Leziuni pe care puţini le văd în viaţă

Medicul Tudor Ciuhodaru, de la medic de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat că poliţistul a fost operat de o echipă complexă, iar leziunile sunt severe, ”puţini le văd în viaţă”.

”Pacientul a fost dus imediat în sala de operaţie unde o echipă mixtă, complexă, formată din peste 10 oameni. S-a intervenit pentru a face ceea ce trebuie în astfel de situaţii. În momentul de faţă este la Terapie Intensivă. Ţinând cont de severitatea leziunilor şi de multiplele complicaţii posibile, putem spune că prognosticul se menţine în continuare extrem de rezervat. Intervenţia a durat mai multe ore (...). Sunt leziuni complexe, leziuni severe, leziuni pe care puţini le văd în viaţă, mai ales de către cei care nu au de-a face cu astfel de patologii”, a declarat presei dr. Ciuhodaru.

Potrivit acestuia, bărbatul de 35 de ani a beneficiat de cel mai bun tratament chirurgical, în centrul de excelenţă al unităţii medicale, dar este prematuri să se spună care sunt şansele de reuşită.

„Este prematur să spunem acest lucru. Este o intervenţie care a durat mai multe ore, pacientul este la terapie intensivă, în continuare intubat, ventilat, sedat”, a mai spus medicul.

Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava efectuează cercetări in rem în cazul poliţistului lovit în cap cu o sabie, marţi dimineaţa, în timp ce efectua o percheziţii, dosarul fiind deschis pentru infracţiuni de tentativă de ultraj şi omor.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţistul agresat, Dan Ciprian Sfichi, are 35 de ani şi lucrează în poliţie de 12 ani. El provine dintr-o familie de poliţişti, şi tatăl şi fratele urmând această carieră.

Dan Ciprian Sfichi esta unul dintre cel mai buni angajaţi ai Inspectoratului de Poliţiei Suceava, fiind propus anul acesta pentru salarul de excelenţă pentru merite deosebite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici