Pompierii SMURD acordă prim ajutor urgenţă în cinci puncte din Capitală

Pompierii SMURD acordă asistenţă medicală de urgenţă în cinci puncte din Capitală, măsura fiind luată în condiţiile în care sunt prognozate temperaturi caniculare şi creşterea indicelui de conform termic în Bucureşti.

30 afișări
Imaginea articolului Pompierii SMURD acordă prim ajutor urgenţă în cinci puncte din Capitală

Pompierii SMURD acordă prim ajutor urgenţă în cinci puncte din Capitală (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Cele cinci puncte de acordare a primului ajutor vor fi instalate de joi până marţi, de la ora 10.00 la 19.00, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Astfel, punctele se vor afla în Piaţa Unirii - în parcarea din faţa Magazinului Unirea, Piaţa Universităţii - lateral de Hotelul Intercontinental (în faţa Teatrului Naţional), Piaţa Romană - în alveola de la staţia RATB, Piaţa Victoriei - între Calea Victoriei şi B-dul Lascăr Catargiu şi Magazinul Obor - zona din faţa magazinului, spre pasaj.

Autospecialele ISUMB vor fi amplasate astfel încât să nu încurce traficul auto, pietonal şi să permită accesul persoanelor afectate de căldură, urmând să fie dotate cu dozatoare şi bidoane cu apă potabilă.

În punctele de prim ajutor nu se acordă consultaţii medicale, subliniază ISU Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici