Popoviciu, reclamat la DNA de o persoană care susţine că i-au fost cesionate drepturi pe Casa Doina

O persoană care susţine că în august 2006 a obţinut prin contract de cesiune o cotă de 50% din drepturile unor moştenitori ai proprietarilor Casei Doina a depus la DNA o plângere împotriva lui Gabriel Popoviciu, solicitând să fie cercetat modul în care acesta a preluat imobilul.

37 afișări

De asemenea, plângerea vizează şi "Instituţiile Administrative Teritoriale ale Statului". Documentul menţionează "posibila complicitate la infracţiunile de fals, uz de fals" şi îngrădirea dreptului de proprietate, vizând "modul de privatizare-vânzare a imobilului din Kiseleff nr.4 sector 1 Bucureşti".

Pe lista proprietăţilor pe care urmaşii soţilor Eleonora şi Ioan Niculescu le moşteneau de la aceştia, printre alte proprietăţi ce le-au deţinut se numără şi imobilul din strada Kiseleff nr. 4, renumitul restaurant Casa Doina, se arată în plângerea depusă la DNA.

Potrivit autorului plângerii, abuzul ar fi constat în "inducerea în eroare cu complicitatea unor lucrători din cadrul Primăriei Generale şi din Comisia de Aplicare a Legii 247/2005" privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

În documentul citat, se precizează că exista o cerere de retrocedare în natură a imobilului, fapt ce ar fi făcut imposibilă înstrăinarea.

Astfel, se arată în plângere, Popoviciu ar fi fost "învăţat şi ajutat" să facă o notificare la Primăria Generală în baza Legii 247/2005, printr-un anume Ioan Nicolescu, prin care acesta din urmă solicita Casa Doina, notificarea rămânând la acest stadiu.

În plângere se mai arată că, "prin soluţia dată de Primăria Generală, cu răspuns către Ioan Nicolescu, acesta să facă dovada că este moştenitorul legal al soţilor Niculescu, dovadă pe care nu a putut să o facă".

Reclamantul mai precizează, în plângere, că, în prezent, se află în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul la proprietate din cauza acestor "escrocherii imobiliare".

"În repetate rânduri, diferite persoane m-au contactat în vederea cumpărării de către Gabriel Popoviciu a drepturilor succesorale pe care le deţin în cota parte asupra imobilului din Kiseleff", se mai arată în documentul citat.

Potrivit aceluiaşi act, reclamantul se constituie în parte civilă cu suma de 15 milioane de euro.

Casa Doina a fost construită în stilul autentic românesc, la sfârşitul secolului XIX de arhitectul Ion Mincu, iniţial numindu-se Bufetul de la Şosea. Bufetul de la Şosea a fost gândit ca pavilion pentru expoziţia de la Paris din 1890, dar a rămas nefinalizat din lipsă de fonduri. Lucrarea s-a construit în 1892, la Bucureşti.

La partea superioară, clădirea are o friză ornamentală din ceramică colorată, iar în brâul ceramic sunt prezente casete distincte, în interiorul cărora sunt inscripţionate denumiri de podgorii româneşti tradiţionale. În 2000, clădirea a fost restaurată complet.

În 1938, Ioan Niculescu s-a sinucis, iar afacerea Casa Doina a continuat sub conducerea soţiei sale Eleonora Niculescu şi a mamei acesteia. În 1992, Eleonora a murit în Statele Unite ale Americii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici