Reacţia lui Iordache, după corecţiile aduse prin OUG de Guvern la legile Justiţiei

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, luni pentru MEDIAFAX, că modificările aduse Legilor Justiţiei prin Ordonanţa de urgenţa adoptată de Guvern, sunt foarte bune şi că toate prevederile se regăsesc în observaţiile Comisiei de la Veneţia.

1572 afișări
Imaginea articolului Reacţia lui Iordache, după corecţiile aduse prin OUG de Guvern la legile Justiţiei

Observaţiile lui Florin Iordache la OUG adoptată azi în Guvern care modifică legile Justiţiei

"Sunt câteva chestiuni care vizează mai multe aspecte. Chestiunea cu pensionarea, cu CSM, cu membrii societăţii civile din CSM şi revocarea membrilor CSM, toate se regăsesc în observaţiile Comisiei de la Veneţia. Corelările legii 303/2004 (privind statutul magistraţilor - n.r.) şi legii 317/2004 (privind CSM - n.r.), la acele numiri şi revocări la procurorii şefi de secţie erau contrare între cele două legi. Mai sunt şi chestiuni care vizează o mai bună funcţionare a secţiei speciale, cât şi acel interviu public, în mod transparent", a afirmat Florin Iordache, luni pentru MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că modificarea care prevedere creşterea la 10 ani de experienţă în profesie pentru a accede la funcţia de procuror în DNA şi DIICOT este justificată şi că este bine că nu au fost modificate prevederile privind răspunderea magistraţilor.

"Cred că sunt nişte creşteri normale şi se justifică prin faptul că fiind Parchete specializate cred că trebuie o anumită experienţă. Modificările sunt foarte bune şi este bine s-a renunţat la modificările legate de răspunderea magistraţilor, la cea cu ministrul, titular al acţiunii disciplinare şi acea prorogare de 4 ani pentru pensia anticipată", a completat Florin Iordache, care a fost şi preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru Legile Justiţiei.

Tudorel Toader a prezentat, luni, prevederile OUG pe Legile justiţiei care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară. Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

Schimbări sunt şi în ceea ce priveşte detaşările procurorilor. Procurorul general nu va mai decide detaşările de la parchete, ci Secţia pentru Procurori a CSM. La DIICOT şi DNA, creşte vârsta la 10 ani de experienţă în profesie, pentru a accede în funcţia de procuror la aceste structuri.

Ordonanţa de urgenţă prevede şi o serie de modificări în ceea ce pruveşte amânarea pensionării anticipate a magistraţilor. Dacă varianta iniţială a OUG prevedea amânarea pensionărilor anticipate până pe 31 decembrie 2022, cea adoptată de Guvern luni prevede amânarea doar până la finele anului 2019.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici