Prahova: Circulaţie rutieră cu restricţii pe DN 1, în localitatea Româneşti

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 1, în localitatea prahoveană Româneşti, se desfăşura, luni, pe o singură bandă pe sens, pe o distanţă de aproximativ trei kilometri, din cauza lucrărilor de asfaltare, deşi vineri reprezentanţii de la Drumuri şi Poduri au anunţat sistarea lucrărilor.

4 afișări
Imaginea articolului Prahova: Circulaţie rutieră cu restricţii pe DN 1, în localitatea Româneşti

Prahova: Circulaţie rutieră cu restricţii pe DN 1, în localitatea Româneşti

Şeful secţiei Drumuri Naţionale Ploieşti, Valerian Manta, a anunţat sistarea lucrărilor de asfaltare în zonă, începând de luni, 3 decembrie, din cauza vremii nefavorabile şi a precizat că acestea vor fi reluate în primăvară, când timpul va permite turnarea de asfalt în bune condiţii.

Utilajele firmei STRABAG, care din data de 15 octombrie 2007 au început reabilitarea drumului naţional 1 pe un tronson cu o lungime de 15 kilometri, executau, luni în jurul orelor prânzului, lucrări de asfaltare pe o distanţă de aproape trei kilometri, iar din cauza lucrărilor, două dintre benzile de mers au fost complet blocate, autovehiculele circulând pe celelalte două benzi de mers.

Şeful secţiei Drumuri Naţionale Prahova a explicat luni, că, într-adevăr, lucrările de asfaltare au fost sistate, întrucât, conform normativelor, după 1 decembrie nu se mai execută lucrări de asfaltare, dar că firmei constructoare i s-a permis să termine de asfaltat zonele care au fost decopertate, după care drumul va fi marcat.

Lucrările de reabilitare a DN 1 pe tronsonul cuprins între localităţile Bărcăneşti - Potigrafu ( tronson ce măsoară 15 kilometri lungime - n.r.) au început pe data de 15 octombrie şi ar fi trebuit finalizate până pe 15 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici