Prahova: Două persoane, arestate în dosarul privind fraudarea cu 600.000 de euro a unei bănci

Tribunalul Prahova a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pe numele a două persoane, învinuite într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Ploieşti, ancheta, în care este cercetat şi un candidat la o primărie din Prahova, vizând fraudarea cu 600.000 de euro a unei bănci.

269 afișări
Imaginea articolului Prahova: Două persoane, arestate în dosarul privind fraudarea cu 600.000 de euro a unei bănci

Prahova: Două persoane, arestate în dosarul privind fraudarea cu 600.000 de euro a unei bănci (Imagine: Shutterstock)

Potrivit şefului DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, magistraţii de la Tribunalul Prahova au emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele a două persoane, suspectate că sunt liderii unui grup infracţional care a prejudiciat cu 600 000 de euro sucursala din Ploieşti a unei bănci comerciale, de la care au luat credite pe bază de documente falsificat.

În acelaşi dosar, pe lângă cei doi arestaţi preventiv au fost puse sub învinuire alte 12 persoane.

Între acestea, se numără o femeie care candidează din partea PPDD la Primăria comunei prahovene Gornet, dar şi ofiţeri de credit din cadrul băncii prejudiciate.

Cei 14 sunt acuzaţi că, începând cu luna octombrie 2009, au contractat mai multe credite pe bază de acte false, prejudiciind astfel cu 600.000 de euro o bancă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, este vorba despre Elena Dima, candidatul din partea PPDD pentru funcţia de primar al comunei Gornet.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Prahova a PPDD, Radu Socoleanu, declara pentru MEDIAFAX că potrivit informaţiilor pe care le-a primit femeia a fost la audieri la sediul DIICOT.

El a mai spus că la nivelul PPDD nu era cunoscut faptul că respectiva candidată ar avea astfel de probleme şi că, dacă va fi găsită vinovată, partidul îi va retrage sprijinul politic şi o va exclude din formaţiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici