Pregătiri de Rusalii. Peste 4.000 de pompieri organizaţi să intervină zilnic

Peste 4.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, zilnic, de Rusalii, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.

115 afișări
Imaginea articolului Pregătiri de Rusalii. Peste 4.000 de pompieri organizaţi să intervină zilnic

Pregătiri de Rusalii. Peste 4.000 de pompieri organizaţi să intervină zilnic

Pe timpul acestui sfârşit de săptămână se preconizează un aflux mare de persoane în special în zona de litoral, dar şi în staţiunile montane şi alte zone turistice, ceea ce poate avea drept consecinţă creşterea riscului de apariţie a evenimentelor care pot genera situaţii de urgenţă, anunţă IGSU.

Astfel, în următoarea perioadă, peste 4.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.

Pentru a evita evenimentele deosebite, un accent important este pus pe prevenirea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa sau bunurile turiştilor.

În acest sens, începând cu data de 4 iunie, a fost detaşată pe litoral prima serie de specialişti din unităţile subordonate IGSU, care va sprijini activitatea de prevenire în cadrul unor echipe mixte, constituite cu personal al ISU Constanţa. Echipele de specialişti vor fi schimbate la fiecare două săptămâni şi îşi vor desfăşura activitatea în perioada iunie - august.

Controalele de prevenire se vor efectua la unităţi de turism şi de agrement, cu prioritate la cele la care se înregistrează un număr mare de turişti sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficienţe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere şi construcţiile sau amenajările destinate pentru organizări de concerte, festivaluri sau spectacole, târguri tematice, campinguri, tabere şcolare sau alte spaţii cu caracter sezonier.

În plan operaţional, pompierii pot interveni cu peste 3.800 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 134 de maşini de descarcerare, precum şi peste 490 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, precum şi ambulanţe pentru transport neonatologic.

Având în vedere atenţionările emise de meteorologi, prin care sunt prognozate precipitaţii abundente şi instabilitate atmosferică, pompierii sunt pregătiţi să acţioneze în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale cu motopompe sau cu alte echipamente specifice acestor situaţii, în cazul în care vor fi înregistrate fenomene generate de vremea rea. Totodată, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns pot fi luate măsuri prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel din turele libere.

Întrucât în acest weekend, cei mai mulţi dintre oameni aleg să îşi petreacă timpul în aer liber, la un grătar, cu familia ori prietenii, IGSU reaminteşte câteva reguli simple pentru evitarea situaţiilor care le pot pune viaţa în pericol:

O primă măsură foarte importantă: Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.

Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi. Astfel, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă. Totodată, înainte de plecare, focul trebuie stins. De asemenea, copiii trebuie supravegheaţi în permanenţă pentru a preveni jocul acestora cu focul.

O altă măsură de care trebuie să ţineţi cont în următoare perioadă este referitoare la scăldat. Nu vă puneţi viaţa în pericol, înotaţi doar în locuri special amenajate! În multe situaţii, curentul puternic, adâncimea apei şi teribilismul stau la baza unui scenariu tragic. Condiţiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar şi persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici