Premieră mondială: Eliminarea apendicelui prin gură

O echipă de chirurgi americani a eliminat apendicele unui pacient prin gură, o premieră mondială pentru acest tip de operaţie chirurgicală.

529 afișări
Imaginea articolului Premieră mondială: Eliminarea apendicelui prin gură

Premieră mondială: Operaţie de eliminare a apendicelui prin gură

Inedita procedură medicală are avantajul de a nu provoca cicatrice vizibile, informează sky.com.

Jeff Scholz, în vârstă de 40 de ani, care suferea de apendicită acută, s-a recuperat mai repede decât ar fi făcut-o după o operaţie chirurgicală clasică.

Scholz a declarat pentru Sky News: "Trei zile mai târziu (de la operaţia chirurgicală, n.r.) mâncam pizza şi făceam exerciţii abdominale". Fostul pacient a adăugat că nu a suferit de dureri abdominale după operaţie.

Chirurgii de la Centrul medical din cadrul Universităţii California, San Diego, au introdus prin gâtul pacientului instrumente de dimensiuni reduse ataşate la nişte cabluri de control.

După ce au golit stomacul de conţinut, medicii au efectuat o mică incizie în peretele organului pentru a ajunge în cavitatea abdominală.

Apendicele inflamat a fost tăiat şi scos afară prin stomac şi apoi prin gura pacientului. Scholz a fost externat la 17 ore după operaţie şi s-a întors la muncă o zi mai târziu.

Procedura numită trans-gastrică reduce riscul de infecţii, a indicat profesorul Santiago Horgan, director al Centrului pentru Chirurgia Viitorului din cadrul Universităţii California. Bacterii precum stafilococul auriu rezistent la meticilină (MRSA), care provoacă în mod comun complicaţii postoperatorii, nu pot supravieţui în mediul acid din stomac. Procedura implică şi o recuperare fizică mai rapidă.

Chirugia trans-gastrică este încă în fază experimentală. Chirurgii trebuie să se asigure că nu există riscul ca ceea ce se găseşte în stomac să contamineze cavitatea abdominală.

O echipă de medici din India a susţinut că a realizat acelaşi tip de operaţie chirurgicală, însă, până în prezent, nu a făcut o demonstraţie publică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici