Preşedintele Consiliului de Administraţie al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia a demisionat

Şantierul Naval 2 Mai Mangalia a anunţat joi la Bursă că Dan Constantin Dobrea şi-a dat demisia din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului de Administratie al societăţii, începând cu data de 9 ianuarie.

361 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Consiliului de Administraţie al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia a demisionat

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia a demisionat

În aceste condiţii, societatea a început procedurile pentru numirea unui nou membru şi preşedinte CA.

Dan Constantin Dobrea este şi director general la Societatea Naţională a Sării SALROM, funcţie pe care o deţine din februarie 2022.

Şantierul naval Mangalia se află în centrul unui scandal în ultimele zile, angajaţii declanşând proteste, nemulţumiţi creşterea salariilor.

Sindicatului Liber Navalistul a solicitat majorarea salariilor dat fiind inflaţia în creştere, iar conducerea, printr-un comunicat de presă de la finalul lunii decembrie a anunţat că începând cu 1 ianuarie anul acesta se va face creşterea salariului de bază brut cu 100 lei, sub nivelul solicitat de sindicat, şi implementarea unei indemnizaţii brute de 225 de lei pentru perioada decembrie-martie pentru a acoperi în lunile de iarnă costurile mari cu energia.

Numărul de angajaţi se ridica în 2020 la 2.107 de persoane.

Tot în luna decembrie, conducerea a a anunţat intenţia de a restructura angajaţii, dar propunerea nu a primit aviz pozitiv de la MInisterul Economiei, acţionar majoritar al şantierului.

Damen Shipyards Group au preluat pachetul majoritar de la coreenii de la Daewoo şi au cesionat 2% statului român, astfel încât Ministerul Economiei, prin şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA, a ajuns să controleze un pachet de 51%.

Şantierul din Mangalia, preluat la jumătatea lui 2018 de olandezii de la Damen Shipyards, a fost pe pierderi şi în 2019 şi 2020. Oficialii nu au făcut publice cifrele de anul trecut. Deşi la momentul preluării olandezii declarau că vor ajunge la 3.000 de salariaţi, în realitate numărul s-a redus la 1500 de angajaţi.

Cele mai recente date publice arată că şantierul a finalizat în 2020 cu afaceri de 88,5 mil. lei, faţă de afaceri de 131 milioane de lei anul anterior. Compania raporta pierderi de 108,6 mil. lei, faţă de pierderi de 151 milioane de lei în 2019, arată mfinante.ro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici