Preşedinţia publică salariile. Cât câştigă preşedintele Băsescu şi ceilalţi angajaţi de la Palatul Cotroceni

Administraţia prezidenţială a publicat lista tuturor angajaţilor şi a salariilor nete lunare ale acestora, începând cu preşedintele Traian Băsescu, a cărui indemnizaţie este de 6.706 lei, şi până la muncitorii de la Cotroceni.

12757 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia publică salariile. Cât câştigă preşedintele Băsescu şi ceilalţi angajaţi de la Palatul Cotroceni

Preşedinţia publică salariile: Băsescu - 6.706 lei; consilierii - peste 4.600; preotul Irineu - 642 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a declarat pentru MEDIAFAX că Administraţia Prezidenţială a dorit să fie prima instituţie care răspunde apelului la transparenţă iniţiat de "Ziarul Financiar". Potrivit lui Oprea, Administraţia prezidenţială va publica şi CV-urile tuturor angajaţilor, în perioada următoare.

ZF a scris marţi un articol prin care a cerut publicarea de către fiecare instituţie publică a listei de angajaţi, cu numele, funcţia, veniturile nete şi CV-urile acestora.

Astfel, Administraţia prezidenţială a publicat pe site un tabel cu situaţia privind veniturile nete lunare din salarii, la data de 25 februarie 2014.

Tabelul cuprinde numele, funcţia, salariul net lunar încasat de angajaţii Admnistraţiei Prezidenţiale, de la personalul cu funcţii de demnitate publică, preşedintele Traian Băsescu fiind în deschiderea listei, până la funcţionarii publici, personalul contractual pe funcţii de specialitate şi personalul contractual pe funcţii tehnice.

Conform informaţiilor date publicităţii de Administraţia prezidenţială, Traian Băsescu are un salariu net lunar de 6.706 lei, în timp ce consilierii prezidenţiali (Iulian Chifu, Cristian Diaconescu, Claudiu Dinu, Bogdan Drăgoi, Iulian Fota, Bogdan Mănoiu) au un salariu net lunar de 5.363 de lei, iar cei de stat (Gheorghe Angelescu, Anca Cătănescu, Delia Dinu, Cristina Iana, Cristian Hriţuc, Răzvan Murgeanu, Dorel Onaca, Bogdan Oprea, Gabriel Pişcociu) de 4.696 de lei, excepţie făcând Ion Oprişor, secretarul CSAT, care are un salariu net lunar de 4.724 lei.

Consilierii şi directorii de cabinet au un salariu net lunar între 2.234 de lei şi 4.125 de lei, iar funcţionarii publici au o indemnizaţie netă lunară între 1.124 lei şi 4.078 de lei.

Cel mai mic salariu net încasat la Administraţia prezidenţială este al cameramanului oficial, Sorin Mişcoci, de 449 de lei la un program de 4 ore pe zi, în timp ce preotul Irineu are o indemnizaţie netă de 642 de lei pe lună, la un program de două ore pe zi.

Salarii nete lunare de la 1.520 la 599 de lei sunt încasate de şefii de echipă şi de muncitorii de la Cotroceni, calificaţi în următoarele meserii: electrician, fochist, tâmplar, lăcătuş, instalator, îngrijitor şi horticultor.

De asemenea, foştii şefi de stat (Regele Mihai, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu) au o indemnizaţie netă lunară de 5.060 lei, aceştia având şi câte un consilier şi câte un secretar de cabinet, care încasează salarii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici