Înapoi la şcoală! Prima zi dintr-un lung şir de provocări: Elevii vor fi prezenţi de după mască sau de la laptop

  • Emoţiile primei zile de şcolă au fost la fel doar pentru părinţi
  • Elevii de clasa a 5-a erau curioşi, iar cei mari cumva intrigaţi de necunoscut
  • Octavian, elev în clasa a V-a la Liceul de Informatică nu ştie cum o să se cunoască cu noii lui colegi
  • Iar Tudor, aproape absolvent de liceu se întreabă cum va da Bacalaureatul
192 afișări
Imaginea articolului Înapoi la şcoală! Prima zi dintr-un lung şir de provocări: Elevii vor fi prezenţi de după mască sau de la laptop
Fără îmbrăţişări şi cu incertitudini, adio careu, clopoţel şi discursuri lungi. Scurt şi la obiect. Aşa a început prima zi de şcoală la Liceul de informatică din Iaşi. Tudor e în clasa a 12-a şi s-a întâlnit cu colegii săi în faţa liceului unde au discutat despre cum vor trece prin ultimul an de liceu.
 
Cu şapte ani mai tânăr, Octavian este emoţionat. Ar vrea să îşi cunoască toţi colegii şi să se poată juca cu ei, dar noile reguli nu le vor permite acest lucru. La clasa a V-a prezenţa s-a strigat în curtea şcolii, dar nu în careu, ca de obicei. Elevii au stat pe scaune, la distanţă unii de alţii, au primit viziere şi carnetele de note.
 
Cei mai mari au venit pe grupe la prima oră din noul an şcolar. O parte erau în clasă, o parte au spus prezent pe Google Teams. Prima lecţie: cum ne protejăm de infecţie în şcoală. La Şcoala Generală 30 din Timişoara, învaţă aproape două mii de elevi. Unitatea este în scenariul galben, astfel că elevii  vin prin rotaţie la scoală. Excepţie au făcut copiii de clasa zero, în prima zi, când au venit toţi, pentru a-şi cunoaşte educatoarea şi pentru a-şi vedea sala de clasă. Au avut parte şi de o mică festivitate cu baloane de distanţare.
 
„Eu am un pic de emoţii, pentru că nu ştiu cum o să ne întâlnim, cum o să ne mai cunoaştem, cum o să facem orele”, spune Octavian, elev în clasa a V-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi. Mama lui, Liliana, adaugă că „Emoţiile sunt aceleaşi şi încă mai mari, pentru că nu ştim cum o să decurgă totul până la capăt.”
 
Tudor este elev în clasa a XII-a la acelaşi liceu şi nu are „neapărat emoţii, dar e aşa, o senzaţie de incertitutine, nu ştim o să se întâmple, nu ştim cum o să învăţăm, cum o să dăm bacul, suntem optimişti în mare parte.”
 
Alexandra începe la rândul ei ultimul an de liceu. „Aştept să văd ce se întâmplă exact cu tot anul ăsta şcolar că nu suntem chiar atât de încântaţi, dar na, facem şi noi ce putem.”
 
Nicolas este elev în clasa pregătitoare, la Şcoala Generală 30 din Timişoara şi ştie deja cum se poartă masca:
 
-Văd că ţi-ai dat măscuţa jos, afară nu trebuie să o porţi?
- Nu. Doar în magazine
- Şi în sala de clasă trebuie să stai tot timpul cu ea? Ce ştii?
- Da. Doar când mănânci poţi să o pui sub bărbie. 
 
O mămică povesteşte că a stat pe gânduri dacă să cumpere flori: „Ne-am gândit de zece ori daca să cumpărăm sau să nu cumpărăm flori. Dar pentru mine şcoala a însemnat, începutul de an şcolar, un bucheţel de flori, pentru doamna. Toţi colegii, toţi copiii asta făceau. Toată lumea mergea veselă la şcoală, tot timpul aveam un coleg de bancă.”
 
 
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici