GALERIE FOTO: A fost inaugurată prima parcare supraetajată din oraşul Galaţi. Va avea şi heliport SMURD

  • Prima parcare supraetajată din oraşul Galaţi a fost inaugurată de autorităţi.
  • Obiectivul va avea pe acoperiş un heliport pentru elicopterul SMURD şi va fi cea mai mare de acest tip din România.
  • Pista de aterizare va fi construită peste câteva luni în cadrul unui proiect separat.
6643 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO: A fost inaugurată prima parcare supraetajată din oraşul Galaţi. Va avea şi heliport SMURD

Cea mai mare parcare supraetajată din Galaţi

Autorităţile judeţene au inaugurat joi prima parcare supraetajată din oraşul Galaţi. Este un imobil cu trei etaje comandat de Consiliul Judeţean Galaţi. Clădirea are o capacitate de 306 locuri, din care 34 sunt destinate persoanelor cu handicap. Parcarea are lift exterior, este iluminată, păzită şi supravegheată video.

„Este prima parcare supraetajată din Galaţi, o parcare cu peste 300 de locuri din care 34 sunt pentru persoanele cu dizabilităţi, o parcare cu o valoare de 2 milioane de euro şi o suprafaţă desfăşurată de peste 8.000 metri pătraţi”, a declarat presei, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Parcarea poate fi utilizată gratuit de angajaţii şi vizitatorii Spitalului Judeţean. La solicitarea autorităţilor gălăţene, specialiştii au modificat proiectul iniţial al clădirii astfel încât să suporte o pistă de aterizare pentru elicopterul SMURD. Asta înseamnă că peste câteva luni, lucrările vor fi reluate. Se vor construi un nou etaj care va mări numărul locurilor de parcare până la 450 şi deasupra pista de aterizare. La final, parcarea cu heliport va fi cea mai mare de acest tip din ţară.

„La anul, tot aici, vom duce la bun sfârşit continuarea pe care am dorit-o. Avem, în momentul de faţă, o licitaţie în desfăşurarea pentru extinderea, supraînălţarea cu încă un etaj a acestei parcări şi, bineînţeles, construirea unui heliport, astfel încât să scurtăm timpul în care pacientul ajunge la Unitatea de Primiri Urgenţe şi beneficiază de servicii medicale. Când va fi gata şi heliportul, nu va mai exista în ţară o parcare de această dimensiune. Va fi unică. (...) Această parcare nu va fi cu plată. Angajaţii Spitalului Judeţean, pacienţii şi aparţinătorii pacienţilor au prioritate pentru a parca aici, nu plăteşte nimeni nimic. Dacă mai rămân locuri de parcare, vor putea fi folosite şi de persoane din exterior”, a precizat Costel Fotea.

Heliportul de la Galaţi va scurta foarte mult perioada în care se face transferul pacienţilor din elicopter către Unitatea de Primiri Urgenţe şi va aduce spitalul gălăţean în topul unităţilor medicale din România. Pista de aterizare pentru elicopterul SMURD va fi cea de a cincea dintr-o unitate medicală din ţară. De asemenea, va fi al treilea heliport din România pe care se poate ateriza şi noaptea. Lucrările la etajul superior şi la heliport se vor încheia anul viitor şi se vor desfăşura fără închiderea parcării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici