Primăria Buzău, singura din ţară care are interpret în limbajul mimico-gestual

Primăria Buzău are, de miercuri, un interpret în limbajul mimico-gestual, după ce un angajat al municipalităţii a absolvit un curs în acest sens, reprezentanţii asociaţiei care a organizat cursul spunând că în ţară nu mai există o altă instituţie publică unde să fie un astfel de specialist.

323 afișări
Imaginea articolului Primăria Buzău, singura din ţară care are interpret în limbajul mimico-gestual

Larisa Dinu, interpret în limbajul mimico-gestual (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

O angajată de la Serviciul de Relaţii cu Publicul al Primăriei Buzău a absolvit un curs de interpret în limbajul mimico-gestual, organizat de Asociaţia "Centrul de pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual".

"Primăria m-a desemnat să merg la acest curs. Aceşti oameni cu nevoi speciale mi-au dat o lecţie de viaţă. Nu ştiam absolut nimic despre viaţa lor, nici măcar că ştiu să scrie normal, nu ştiam că au urmat o facultate de oameni normali. Credeam că lumea lor este închisă. A fost o surpriza plăcută şi le mulţumesc că i-am cunoscut. Sper să fiu mereu aproape de ei şi să îi ajut", a declarat, miercuri, la primirea diplomei Larisa Dinu, referent relaţii publice la Primăria Buzău.

Potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, un alt angajat din cadrul administraţiei locale va fi trimis la cursuri în perioada următoare, pentru a exista continuitate în relaţia funcţionar - persoane cu dizabilităţi, în perioada în care Larisa Dinu va fi în concediu.

"Am decis sa trimitem un funcţionar public pentru a învăţa limbajul mimico-gestual pentru a ieşi în întâmpinarea cetăţenilor care au probleme de auz astfel încât problemele lor să fie rezolvate cât mai repede. Cel mai probabil vom mai trimite un angajat la acest curs pentru ca în concedii sau zilele libere să avem tot timpul la dispoziţie un astfel de funcţionar care cunoaşte acest limbaj", a declarat Constantin Boşcodeală.

În prezent, Asociaţia "Centrul de pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual" este autorizată pentru cursuri de formare în cazul absolvenţilor de studii superioare, însă din toamnă va începe o serie de cursuri şi pentru absolvenţii de studii medii.

"Legea 448/2006 obligă toate autorităţile să ofere informaţii pentru persoanele surde. Noi ne-am autorizat pentru acest curs de specializare pentru cei care au absolvit o facultate. Acum urmează să ne autorizăm şi pentru persoane cu studii medii pentru a crea locuri de muncă şi ne dorim să implicăm persoane hipoacuzice sau chiar copiii care provin din familii de surzi care învaţă limbajul de la părinţi iar la absolvirea liceului sunt cei mai buni interpreţi", a declarat Ionica Tarău, coordonatorul cursului.

Potrivit sursei citate, Primăria Buzău ar fi singura administraţie locală din ţară în care ar exista un angajat specializat în limbajul mimico-gestual.

Potrivit Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în judeţ există aproape 420 de persoane surdo-mute, majoritatea adulţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici