Primăria Capitalei, dată în judecată din cauza poluării. Un ONG acuză că planurile de calitate a aerului nu respectă legea

  • Primăria Municipiului Bucureşti a fost dată în judecată din cauza poluării
  • Municipalitatea e acuzată că planurile de calitate a aerului pentru regiunea Capitalei nu respectă legea
1430 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei, dată în judecată din cauza poluării. Un ONG acuză că planurile de calitate a aerului nu respectă legea

Primăria Capitalei, dată în judecată

Conform unei analize Ecopolis, aproape toate măsurile propuse în Planul Integrat privind Calitatea Aerului (PICA) nu respectă cerinţele legale de a fi cuantificabile şi eficiente în soluţionarea problemelor specifice.

„Ele sunt atât de evazive încât este imposibil de a le fi evaluat impactul. Consecutiv, conţinutul Planului nu îşi atinge obiectivul, iar Primăria trebuie să îmbunătăţească PICA pentru a îndeplini cerinţele legale prevăzute în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător – care transpune Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa. Anexele Directivei stabilesc nivelurile maxime ale anumitor poluanţi. Limitele pentru PM10 şi NO2 au intrat în vigoare în 2005 şi 2010, respectiv, dar au fost apoi depăşite în mod constant în România. În ciuda acestui fapt, Guvernul Român şi autorităţile locale nu au reuşit să adopte măsuri adecvate pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor. Depăşirile se înregistrează la particule (PM10 şi PM2,5) şi dioxid de azot (NO2), ambele fiind dăunătoare sănătăţii umane”, arată un comunicat al organizaţiei non-guvernamentale.

Potrivit sursei citate, cea mai gravă poluare a aerului pe termen lung este cauzată de particulele de praf în suspensie, PM10 (particule discrete cu diametrul de 10 microni). Cele mai multe emisii de PM10 se înregistrează în regiunea Bucureştiului – una dintre cele mai poluate zone din Uniunea Europeană.

„Statul Român are obligaţia de a-şi proteja cetăţenii. Această obligaţie a fost încălcată de Primăria Generală a Bucureştiului, iar locuitorii oraşului suferă consecinţele provocate de calitatea proastă a aerului pe care îl respirăm. Pentru informarea corectă şi independentă cu privire la nivelul de poluare a aerului din Bucureşti, Ecopolis a realizat platforma www.aerlive.ro, iar pentru responsabilizarea Primăriei considerăm necesară acţiunea în instanţă”, a declarat directorul executiv Ecopolis, Oana Neneciu.

Poluarea din Capitală a născut multe controverse în spaţiul public.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici