Primăria Capitalei înfiinţează "Poliţia Animalelor". Ce rol joacă acest serviciu şi ce se va întâmpla cu animalele. Autorităţile din Bucureşti au interzis reprezentaţiile cu animale la circ

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, joi, Strategia pentru Protecţia Animalelor, prin care va fi înfiinţată, până la finalul anului 2017, o divizie specializată denumită "Poliţia Animalelor" şi a interzis în Capitală folosirea animalelor sălbatice în spectacole de circ.

2918 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei înfiinţează "Poliţia Animalelor". Ce rol joacă acest serviciu şi ce se va întâmpla cu animalele. Autorităţile din Bucureşti au interzis reprezentaţiile cu animale la circ

Primăria Capitalei înfiinţează "Poliţia Animalelor". Ce rol joacă acest serviciu şi ce se va întâmpla cu animalele abuzate. Autorităţile din Bucureşti au interzis şi reprezentaţiile cu animale la circ

"Poliţia Locală Bucureşti (PLMB) are în atribuţii să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei privind animalele. Prin urmare, se va înfiinţa până la sfârşitul anului o divizie specializată în domeniul animalelor în cadrul PLMB sub numele Poliţia Animalelor. Specializarea în această zonă este un element esenţial, astfel încât un instructaj specific va fi necesar pentru întreg personalul", se arată în Strategia pentru protecţia şi bunăstarea animalelor în Municipiul Bucureşti.

Această strategie a fost adoptată de Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în şedinţa de joi, cu majoritatea voturilor.

Acest document prevede, de asemenea, reamenajarea adăposturilor de câini şi transformarea acestora în centre de adopţii, unde animalele ar urma să primească îngrijire veterinară corespunzătoare, iar cei interesaţi să adopte un câine să beneficieze de un spaţiu verde unde să se poată juca, în prealabil, cu acesta. În plus, ar urma să fie dezvoltate platforme online de promovare a adopţiei unde cei interesaţi pot primi informaţii detaliate despre animalul pe ar vrea să îl ia acasă.

Strategia e menită, de asemenea, să stabilească mecanismele prin care specialiştii să poată identifica animalele potrivite pentru activităţi de utilitate publică precum socializarea cu copiii din centrele plasament, cu persoanele vârstnice, dresarea pentru poliţia canină sau transformarea acestora în câini utilitari.

Conform proiectului, în Parcul Natural Văcăreşti ar putea fi înfiinţată şi o fermă a animalelor, care să fie un centru de cercetare a comportamentului animalelor unde să poată fi organizate seminarii şcolare în aer liber.

Această strategie prevede şi înfiinţarea Serviciului Municipal de Urgenţă şi Resuscitare Veterinară (SMURV), care să dispună de cinci clinici mobile şi să poată asigura intervenţii pentru salvarea animalelor din Bucureşti şi Ilfov. În plus, se va analiza posibilitatea înfiinţării unui cimitir al animalelor şi al unui crematoriu.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi este cel de interzicere a folosirii animalelor în spectacole de circ care se desfăşoară pe teritoriul Capitalei, amenda pentru cei care încalcă aceste dispoziţii fiind cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei, iar cei care încalcă aceste dispoziţii vor fi obligaţi să părăsească Bucureştiul în cel mult 24 de ore. Caii, câinii, porumbeii, papagalii şi animalele folosite în delfinarii sau acvarii vor avea voie să fie folosite în spectacole.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici