Primăria sectorului 5: Nicio cererere de audienţă nu a fost înregistrată din partea protestatarilor

Nicio cerere de audienţă nu a fost înregistrată la Primăria sectorului 5 din partea celor doi protestatari, iar Poliţia Locală, pompierii şi reprezentanţii poliţiei naţionale au intervenit conform procedurilor standard, după negocierile eşuate, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

297 afișări

Potrivit unui comunicat de luni al Primăriei sectorului 5, doi cetăţeni, unul domiciliat în sector (Ecaterin Teodor Georoceanu), celalat în comună Mogoşoaia, judeţul Ilfov (Mihai Bistran) au ales să formuleze o cerere de audienţă "printr-o acţiune radicală", care le punea în pericol atât propria viaţă, cât şi a altor persoane aflate în zona de intrare în instituţie.

"Nicio cerere de audienţă nu a fost înregistrată din partea celor doi protestatari la registratură instituţiei", precizează reprezentanţii autorităţii locale de sector.

Reprezentanţii Primăriei mai precizează că în timpul dialogului cu reprezentanţii Poliţiei locale, celor doi li s-a recomandat în mod civilizat să înceteze acţiunea în spaţiul public, întrucât manifestarea lor implica material inflamabil şi explozibil.

"Conform procedurilor standard de intervenţie în astfel de situaţii, Poliţia Locală a sectorului 5, pompierii şi reprezentanţii poliţiei naţionale, în urmă negocierilor eşuate cu cei doi cetăţeni, au decis să intervină, pentru neutralizarea iminentului pericol public care ar fi putut afecta zeci de trecători. Această acţiune a neutralizat sursele care ar fi putut declanşă o explozie sau incendiu, cei doi cetăţeni fiind duşi în interiorul Primăriei sectorului 5. Unul dintre protestatari a acuzat o stare de rău şi a fost condus la ambulanţă", se mai arată în comunicat.

Primăria sectorului 5 precizează în comunicat că regretă decesul, arătând însă că "dezavuează modul în care cei doi, participanţi la nefericitul eveniment, au ales să protesteze, cunoscându-şi, cu siguranţă, starea precară de sănătate".

Ce doi bărbaţi au venit, luni, în faţa Primăriei sectorului 5 cu o butelie cu gaz şi au ameninţat că îşi dau foc, nemulţumiţi că nu au fost primiţi în audienţă de primarul Marian Vanghelie, a informat Poliţia Capitalei.

Un echipaj al Secţiei 17 Poliţie a intervenit şi i-a reţinut pe cei doi bărbaţi. Unul dintre protestatari a fost dus la secţia de poliţie, unde a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, în timp ce al doilea a fost transportat la spital, deoarece invoca probleme cardiace, au spus oficiali din Poliţia Capitalei.

Bărbatul preluat de ambulanţă a decedat la Spitalul Colţea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici