Primăria unui oraş din România a constatat că nu mai are bani în buget pentru spectacolul de Revelion

Pentru prima oară în ultimii ani, ploieştenii nu vor mai asista la concerte în centrul oraşului în noaptea dintre ani. Conducerea Primăriei Ploieşti a renunţat, din cauza lipsei banilor, la spectacolul de Revelion, însă a anunţat că va fi un foc de artificii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1881 afișări
Imaginea articolului Primăria unui oraş din România a constatat că nu mai are bani în buget pentru spectacolul de Revelion

Primăria unui oraş din România a constatat că nu mai are bani în buget pentru spectacolul de Revelion

Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că anul acesta, în noaptea dintre ani, nu va fi organizat tradiţionalul spectacol. Va fi însă, la miezul nopţii, un foc de artificii.

“Pentru spectacol nu am avut bani. Nu am putut bugeta, apoi a fost prea târziu. Va fi un foc de artificii, în centru. Este o licitaţie pe procedură simplificată. Am alocat 40.000 de lei”, a declarat Dobre.

Edilul a spus că Primăria nu va face spectacol de Revelion, dar nici în faliment nu este.

Anul trecut, mii de oameni s-au strâns, de Revelion, în centrul Ploieştiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici