Primarul interimar al Sibiului, despre starea de incompatibilitate: O aberaţie

Primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, declară că va contesta raportul ANI în care i se constata presupusa incompatibilitate, afirmând că este vorba despre "o aberaţie" generată de inadvertenţe legislative, transmite corespondentul MEDIAFAX.

546 afișări
Imaginea articolului Primarul interimar al Sibiului, despre starea de incompatibilitate: O aberaţie

Primarul interimar al Sibiului Sibiu, despre starea de incompatibilitate: O aberaţie (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Astrid Fodor a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că va contesta raportul ANI de la finalul anului trecut, care stabilea starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat prin deţinerea funcţiei de viceprimar şi cea de membru al Consiliului de Administraţie al unor unităţi de învăţământ.

"Bineînţeles că voi contesta decizia ANI, deocamdată nu am primit-o, dar o voi primi zilele acestea. Este o problemă de timp. O voi contesta. Bineînţeles că mă afectează, pentru că eu consider că este o aberaţie. Este din nou o incoerenţă legislativă, din nou nu sunt legile puse cap la cap şi va trebui să clarifice Justiţia acest caz", a afirmat Astrid Fodor.
 

Ea a adăugat că este un "exemplu tipic când se modifică legislaţia, se modifică o lege, iar restul din jurul ei rămân nemodificate".

În decembrie 2015, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) constata că 30 de aleşi locali, printre care şase primari şi 11 viceprimari, doi din Sibiu, sunt incompatibili, iar în două cazuri sunt indicii de fals în declaraţii şi conflict de interese de natură penală.

Stare de incompatibilitate a fost constatată inclusiv în cazul lui Astrid-Cora Fodor, când era viceprimar. Aceasta s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 - 3 iulie 2014, întrucât a deţinut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "Samuel von Brukenthal" Sibiu şi pe cea de membru în Consiliul de Administraţie al Grădiniţei de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici