Primarul Piedone, în aşteptarea deciziei din cazul Colectiv: Am spus rugăciune, mi-am dat cu mir

Primarul Cristian Popescu Piedone a declarat, joi, ziua când se dă decizia finală în cazul Colectiv, că a spus, de dimineaţă „Tatăl nostru” şi şi-a dat cu mir, iar sentinţa o aşteaptă alături de familie. „Nu am prieteni, sunt doar virtuali”, a spus Piedone.

238 afișări
Imaginea articolului Primarul Piedone, în aşteptarea deciziei din cazul Colectiv: Am spus rugăciune, mi-am dat cu mir

Primarul Piedone, în aşteptarea deciziei din cazul Colectiv: Am spus rugăciune, mi-am dat cu mir

În primă instanţă, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare.

Acum, aşteaptă decizia finală, pe care Curtea de Apel Bucureşti o va pronunţa după mai bine de 6 ani şi jumătate de la tragedie. Piedone speră „să nu fie ca la plutonul de execuţie, cum a fost la fond”.

„Primul lucru după ce am spus „Tatăl nostru” şi am dat cu mir, (de dimineaţă, m-am gândit că - n.r.) cel mai rău îmi pare că nu am fost atât de ordinar şi de jigodie (...) raportat în oglindă cu toţi ăstia care pozează în fete mari”, a spus primarul.

El a spus că sentinţa o aşteaptă împreună cu familia.

„Prietenii sunt doar virtuali şi în viaţa virtuală a internetului şi în viaţa reală. Dacă - Ferească Dumnezeu - tu sau eu avem nevoie de un transplant mâine, du-te la prietenul care ţi-a fost cel mai apropiat. Nu o să îl mai găseşti. Cere-i un rinichi. Nu o să ţi-l dea. Tot familia, mama, tata, fratele şi copiii....(...) Pentru mine prietenii au fost decoruri şi interese. Pentru mine nu există prieteni. Nu am prieteni”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.

În prezent primar la Sectorul 4, Piedone a spus că şi-a delegat atribuţiile pentru a nu lăsa oamenii din primărie fără salarii în cazul în care va fi condamnat.

„Într-o normalitate, neştiind ce se întâmplă, eu sunt doar un om... Ea este o instituţie. Scaunul ăla va fi veşnic, rămâne scaunul. Fizicul se schimbă. Ori prin vot, ori prin alte lucruri se schimbă. Am obligaţia morală de a lăsa continuitate. Nu mi-am delegat că sunt sau ştiu sau aflu. Au fost zile de salarii, dacă nu delegam sau de dimineaţă se întâmpla ceva, oamenii, peste 4.500 de oameni nu îşi puteau lua salariile. Nu pot să fac lucrul acesta. Viceprimarul 1 preia atribuţiile mandatului, dar pe latură economică doar l-am împuternicit să semneze pe economic, să existe continuitate în salarii. Nu am fugit de responsabilitate. Este un drept conferit ca viceprimarul să preia prerogativele primarului în orice situaţie”, a explicat Piedone.

El şi-a delegat atribuţiile încă din 2 mai către viceprimarul Mircea Nicolaidis.

În cazul în care Piedone va fi condamnat, în termen de 6 luni, potrivit legii, vor fi convocate alegeri parţiale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici