Primele concluzii în cazul morţilor suspecte din cartierul Primăverii: Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis

Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis, potrivit primelor concluzii ale anchetei începute după găsirea celor două femei decedate, în locuinţa lor din cartierul Primăverii, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

3415 afișări
Imaginea articolului Primele concluzii în cazul morţilor suspecte din cartierul Primăverii: Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis

Primele concluzii în cazul morţilor suspecte din cartierul Primăverii: Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Elena Pârvulescu, mama Cristinei Verona, a murit, potrivit legiştilor, în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică, a spus Diana Sarca.

Potrivit aceloraşi concluzii preliminare ale legiştilor, Cristina Verona a murit prin asfixie prin spânzurare, a spus Diana Sarca.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că acestea sunt rezultatele preliminare ale examenului medicol-legal.

Ipoteza anchetatorilor în prezent este omorul urmat de sinucidere, a mai spus Sarca.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a fost sesizat marţi că într-un imobil situat pe Bulevardul Primăverii au fost găsite decedate două persoane de sex femeiesc, informează instituţia, într-un comunicat de presă de joi.

"Autopsiile efectuate în data de 06.07.2011 au reliefat faptul că moartea persoanei de 77 de ani a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin obturarea orificiilor oro-nazale şi comprimare toracică, în timp ce moartea persoanei de 44 de a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin spânzurare; decesul celor două persoane s-a produs în urmă cu 4-5 zile", se arată în comunicatul Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Vezi ce spun foştii colegi despre Cristina Verona

Elena Pârvulescu (de 77 de ani) şi Cristina Verona (de 44 de ani), mamă şi fiică au fost găsite decedate, marţi seară, în cartierul Primăverii din Bucureşti, după ce Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a fost solicitat de către un bărbat în Bulevardul Primăverii, numărul 42.

În apartament nu există urme de efracţie nici la uşă, nici la ferestre, uşa fiind încuiată pe interior cu cheile în butuc. Totodată, nu există urme de răvăşire a locuinţei, au declarat, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Parchetul Capitalei a confirmat că cercetarea la faţa locului a reliefat lipsa urmelor de efracţie, uşa de acces fiind încuiată, din interior, la momentul sesizării evenimentului, precum şi absenţa urmelor de răvăşire.

Potrivit medicilor cele două femei sunt moarte de 4-5 zile, cadavrele fiind într-o stare înaintată de putrefacţie, astfel încât pe trupurile victimelor nu se puteau distinge urme de violenţă.

Primele informaţii arătau că femeia mai tânără avea multiple plăgi pe corp, fiind găsită spânzurată de calorifer, iar cea de-a doua ar fi fost goală, în baie.

Parchetul Capitalei precizează că în prezent sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu certitudine a circumstanţelor în care s-a produs decesul celor două femei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici