ProAgro vrea ca pesta porcină să se discute în CSAT, iar ANSVSA să treacă la Ministerul Agriculturii

Federaţia Naţională ProAgro solicită miercuri Guvernului trecerea ANSVSA în subordinea directă a MADR, pentru coordonarea activităţii autorităţii, precum şi iniţierea procedurii legate de a se discuta problemele privind virusul pestei porcine africane în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

716 afișări
Imaginea articolului ProAgro vrea ca pesta porcină să se discute în CSAT, iar ANSVSA să treacă la Ministerul Agriculturii

ProAgro vrea ca pesta porcină să se discute în CSAT, iar ANSVSA să treacă la Ministerul Agriculturii

Pro Agro a înaintat o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă, prin care este sesizat că la trei luni de la confirmarea virusului pestei porcine africane, „situaţia se prezintă catastrofal din punct de vedere al gestionării evoluţiei bolii”, se arată în documentul citat.

„Este inadminibil ca investiţiile efectuate în sectorul de creştere şi îngrăşare a porcului din România să fie împinse în pragul falimentului de modul defectuos în care este gestionată această situaţie de criză”, precizează Federaţia.

„Federaţia Naţională ProAgro solicită trecerea de urgenţă a ANSVSA (n.n.- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) în subordinea directă a Ministerului Agriculturii, pentru coordonarea activităţii precum şi iniţierea procedurii legale de a se discuta această problemă majoră în Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT)”, anunţă Federaţia.

Organizaţia precizează că odată cu transferarea de la nivel central ANSVSA a punctelor de trecere a frontierei către DSVSA judeţene, s-a generat o situaţie prin care gestionarea riscurilor cu implicaţii în scăderea capacităţii de control sanitar veterinare la frontieră a făcut ca România să devină vulnerabilă în privinţa virusului pestei porcine africane.

„Considerăm că această trecere a PIF-urilor, argumentată în nota de fundamentare de modificare a OG 42/2004 şi OG 83/2003 şi justificată tocmai prin întărirea capacităţii administrative a DSVSA-urilor, a fost inoportună analizând situaţia existentă şi cerem în regim de urgenţă ca PIF-urile să treacă în subordinea aparatului central al ANSVSA”, arată documentul.

„Programul actual de supraveghere a mistreţilor, în special supravegherea pasivă de slabă calitate, nu oferă garanţie că pesta porcină africană ar fi depistată într-un stadiu timpuriu după introducere. Acest lucru va întârzia depistarea bolii şi, prin urmare, punerea în aplicare a măsurilor de control, mărind riscul răspândirii ulterioare la porcii domestici, în special în exploataţiile nonprofesionale”, spun reprezentanţii Federaţiei.

De asemenea, ProAgro menţionează că fermele comerciale afectate trebuie despăgubite printr-un sistem de pierderi de venit, pentru a-şi putea relua activitatea, iar despăgubirea pe cap de animal cu rezolvă problemele economice generate de virus.

„Pentru gospodăriile individuale este nevoie de despăgubirea urgentă a porcilor ucişi în focar, pentru a exista certitudinea din partea crescătorilor că statul român îşi respectă angajamentele asumate, atât la nivel UE cât şi la nivel naţional”, menţionează sursa citată.

ANSVSA a fost înfiinţată în 2004, prin desprinderea din Ministerul Agriculturii a Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi transformarea ei într-o instituţie independentă, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat şi cu un număr de atribuţii în plus în domeniul siguranţei alimentelor. La baza înfiinţării Autorităţii au stat documentele europene care stabilesc principiile generale din legislaţia alimentară şi siguranţa produselor alimentare, precum şi unele elaborate de Comisia Europeană, referitoare la acest sector în România.

Duminică, virusul pestei porcine africane a fost confirmat la 15 porci dintr-o anexă gospodărească a unei stâne, la 4 km de localitatea Tunari, din judeţul Ilfov, iar în 15 august a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane la porcii din două gospodării din comuna Borcea, judeţul Călăraşi, situată la limita cu judeţul Ialomiţa.

În prealabil, ANSVA anunţa că în perioada 1 ianuarie - 10 august a acestui an au fost confirmate în România 645 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, răspândite în 9 judeţe, Potrivit Autorităţii, din totalul focarelor, 640 au fost identificate în gospodăriile populaţiei, unul într-o exploataţie de tip A şi alte 3 în exploataţii comerciale şi într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale. De asemenea, tot în aceeaşi perioadă au fost confirmate 30 cazuri de PPA în mediul silvic, la porci mistreţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici