Probleme în judeţele Vrancea şi Brăila din cauza ploilor puternice. În mai multe zone a fost necesară intervenţia pompierilor

Pompierii din judeţele Brăila şi Vrancea intervin miercuri în mai multe zone care au fost inundate în urma ploilor torenţiale. Este vorba despre case, curţi şi porţiuni ale unui drum naţional. De asemenea, câteva localităţi au rămas fără energie electrică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

262 afișări
Imaginea articolului Probleme în judeţele Vrancea şi Brăila din cauza ploilor puternice. În mai multe zone a fost necesară intervenţia pompierilor

Probleme în judeţele Vrancea şi Brăila din cauza ploilor puternice

Mai multe curţi, subsoluri ale unor imobile şi porţiuni de drum au fost inundate în judeţul Vrancea, din cauza ploilor abundente. Autorităţile informează că pe DN2, în zona localităţii Dumbrăveni din judeţul Vrancea, s-a acumulat apă pe suprafaţa carosabilă. Prima bandă este impracticabilă pe o distanţă de aproximativ 300 de metri, circulându-se prin dirijare pe banda a doua. Tot pe DN2, la kilometrul 154, în zona localităţii Slobozia Bradului din judeţul Vrancea, s-a adunat apă pe şosea pe o porţiune de 15-20 de metri, iar circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, existând risc de acvaplanare. De asemenea, şoseaua a fost acoperită parţial de apă la intrarea în localitatea Domneşti, pe sensul de mers Adjud-Focşani.

„La kilometrul 162 pe DN2, în judeţul Vrancea, pe sensul de mers Focşani-Buzău, în urma precipitaţiilor abundente, s-a scurs apa cu aluviuni de pe un drum agricol din cauza unui şanţ înfundat. Banda 1 este impracticabilă. De asemenea, la Slobozia Bradului apa pluvială tranzitează DN2. Au fost anunţaţi reprezentanţii SDN. Situaţia este monitorizată. Echipajele de poliţie au fost direcţionate către zonele semnalate. Conform datelor primite de la IPJ, la intrarea în loc Domneşti, sensul de mers Adjud- Focşani, pe o lungime de 200 de metri, prima bandă este acoperită de apă, iar în zona parcării Domneşti, pe o lăţime de 15 de metri, apa traversează carosabilul”, a anunţat Biroul de Presă al ISU Vrancea.

Din cauza ploii abundente, pompierii au fost solicitaţi să intervină la câteva imobile din oraşul Focşani pentru a scoate apa din subsolurile şi garajele inundate. De asemenea, patru localităţi din judeţul Vrancea au rămas fără curent electric. „Este o intervenţie la un sediu DSP din Focşani pentru a scoate apa din subsol. S-a intervenit şi într-un subsol al IŞJ Vrancea, tot pentru apă acumulată în subsol. Din datele primite, probleme cu alimentarea cu energie electrică se înregistrează la Popeşti, Ploscuţeni, Andeiaşu de Jos, Reghiu şi Şindrilari”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duţa.

Probleme din cauza precipitaţiilor sunt şi în judeţul Brăila. Acolo, apa intrat în câteva gospodării, iar patru localităţi au rămas fără energie electrică. „În două case din localitatea Lanurile a intrat apa. Intervin voluntarii şi autorităţile locale, se face un şanţ pentru a permite retragerea apei. În municipiul Brăila, pompierii intervin pe strada Garoafei, este o casă inundată şi nu s-a putut folosi motopompa. Mai sunt probleme în localităţile Perişoru, Măgureni, Scorţaru Vechi şi Lişcoteanca, au rămas fără curent sute de gospodării”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Autorităţile rămân în stare de alertă deoarece în judeţele Brăila şi Vrancea va ploua şi în următoarele ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici