Procurorul acuzat că a jucat la poker banii de flagrant va fi cercetat în libertate

Procurorul George Mărgărit, acuzat de DNA că a jucat la poker banii destinaţi unui flagrant, va fi cercetat în libertate, a decis definitiv un complet de cinci judecători de la instanţa supremă, care a menţinut o hotărâre a unui complet de trei.

81 afișări
Imaginea articolului Procurorul acuzat că a jucat la poker banii de flagrant va fi cercetat în libertate

Procurorul George Mărgărit (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

Procurorul a fost prezentat, în 28 noiembrie, cu propunerea de arestare preventivă, iar un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să respingă solicitarea anchetatorilor anticorupţie.

Ulterior, procurorii DNA au atacat decizia, cu recurs, iar ICCJ a decis definitiv, luni seară, cercetarea lui Mărgărit în libertate. El are, totuşi, interdicţie de a părăsi ţara.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, tot luni, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, prin demisie, a lui George Mărgărit.

Faptele pentru care este cercetat Mărgărit s-ar fi produs în perioada când acesta lucra la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Buzău.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis iniţial cererea de arestare preventivă Curţii de Apel Bucureşti (CAB), iar aceasta a respins propunerea, în 14 noiembrie, lăsându-l liber pe fostul procuror DIICOT.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată de procurorii DNA la instanţa supremă, care a judecat dosarul în 20 noiembrie.

Procurorul DNA a invocat atunci o excepţie a competenţei de judecare a propunerii de arestare preventivă făcută în cazul lui Mărgărit, arătând că nu Curtea de Apel, ci instanţa supremă trebuie să judece în fond şi ulterior în recurs acest dosar.

Magistraţii ICCJ au admis excepţia invocată de procuror, au casat decizia Curţii de Apel Bucureşti şi au dispus trimiterea cauzei la Secţia Penală a instanţei supreme, pentru judecarea pe fond a propunerii de arestare preventivă a lui Mărgărit.

Procurorul George Mărgărit le-a prezentat judecătorilor instanţei supreme, în 20 noiembrie, o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de "boala" jocurilor de noroc. Totodată, Mărgărit le-a spus judecătorilor că din studiile de specialitate ar rezulta că mania jocurilor de noroc este la origine o boală şi nu un viciu.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în 14 noiembrie că nu se impune arestarea fostului procuror DIICOT George Mărgărit, în dosarul în care este acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.

Procurorul George Mărgărit a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel Bucureşti pe motiv că "dependenţa de jocuri duce la pierderea logicii" şi că "o persoană care perseverează timp de cinci-şase ani în jocuri de noroc trebuie mai degrabă ajutată", a arătat judecătorul Curţii de Apel Bucureşti care a decis cercetarea în libertate a fostului procuror de la DIICOT Buzău.

George Mărgărit este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada 2012 - 2013, George Mărgărit, în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Buzău, învestit cu soluţionarea a două dosare penale, "nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor bijuterii în cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline".

Procurorii anticorupţie spun că Mărgărit nu a dispus punerea sechestrului asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale. De asemenea, procurorul nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, bani pe care procurorul i-a cheltuit ulterior.

Cazul procurorului Mărgărit a fost preluat, în 6 noiembrie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Presa a prezentat, în 5 noiembrie, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Mărgărit, în perioada în care a lucrat ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.

După finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet, în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.

În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în cursul altor anchete.

Potrivit şefului DIICOT Buzău, Gheorghe Petroşel, procurorul Mărgărit a depus o cerere la CSM în care solicita ca din 1 noiembrie să nu mai activeze în cadrul acestei structuri, ci să fie mutat la Parchetul Judecătoriei Buzău, unde însă nu s-a prezentat la serviciu.

"Dumnealui, din data de 1 noiembrie 2013 activează efectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău. Practic s-a adresat cu o cerere secţiei pentru procurori a CSM, aceasta în şedinţa din 22 octombrie, i-a fost admisă cererea de încetare a activităţii la Biroul teritorial DIICOT Buzău. Abatere disciplinară nu a avut, iar orice referinţă la un dosar care îl priveşte pe dumnealui, aflat în lucru, nu poate fi dată publicităţii şi nu putem furniza relaţii despre dosarul penal înregistrat la nivelul altei unităţi de parchet pentru că există riscul afectării anchetei penale", a spus Gheorghe Petroşel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici