Procurorul General: Există indicii că Dan Condrea urma să fie chemat luni la audieri. "Era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea" - FOTO

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi urmat să fie audiat luni în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi şi că "s-ar fi întâmplat mai multe lucruri", informaţii pe care Dan Condrea le-ar fi ştiut.

11127 afișări
Imaginea articolului Procurorul General: Există indicii că Dan Condrea urma să fie chemat luni la audieri. "Era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea" - FOTO

Procurorul General: Există indicii că Dan Condrea urma să fie chemat luni la audieri. "Era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea" - FOTO (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

"În ultimele cateva zile organele judiciare, sub coordonarea procurorilor, au ridicat mai multe documente, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de fimă cu spitalele din Bucureşti şi din împrejurimi. Astăzi se putea evalua şi se va evalua care este prejudiciul în acest caz. Era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea. Se puteau lua măsuri preventive. Există indicii că astăzi urma să fie audiat şi se puteau întâmpla mai multe lucruri. Cei implicaţi în cauze ştiu întotdeauna ce urmează să se întâmple", a declarat Procurorul General al României, Augustin Lazăr la sediul Parchetului General.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că datele preliminare ale anchetei privind accidentul în urma căruia omul de afaceri Dan Condrea a decedat ar arăta că este vorba despre o sinucidere. Dosarul privind accidentul patronului Hexi Pharma va fi preluat, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Nu se va schimba cursul anchetei, va fi una efctivă în care se vor clarifica toate aspectele cu referire la toat persoanele care sunt vizate. Organele de poliţie sunt la faţa locului. Cercetarea este cea care se face în mod obişnuit pentru a se vedea daca e accident sau sinucidere. La faţa locului au fost reprezentanţi ai Institutului de Criminalistică al Poliţiei Române. Este vorba despre o cercetare în curs însă sunt indicii foarte puternice că cel decedat este Dan Condrea. E vorba despre autoturismul acelei firme şi actele care aparţin persoanei respective. De regulă, în astfel de cazuri se fac cercetări pentru ucidere din culpă", a mai precizat Augustin Lazăr.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-a pierdut viaţa, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca, au anunţat surse din rândul poliţiştilor, accidentul fiind semnalat în jurul orei 19.30. Maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a pierdut viaţa pe loc. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit o victimă desfigurată.

Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov a declarat că există doi martori ai accidentului. Unul dintre ei se afla la volanul unui autovehicul pe care maşina implicată în accident l-ar fi depăşit cu puţin timp înainte de impact iar cel de-al doilea este un biciclist care trecea prin zonă.

Poliţiştii au reluat, luni dimineaţă, cercetarea la faţa locului. După ce se vor încheia verificările la locul accidentului, poliţiştii vor dispune şi o analiză ADN pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea.

UPDATE:  Comisia pentru control a activităţii SRI a avut, luni, o şedinţă informală, secretarul comisiei, senatorul UDMR Verestoy Attila, precizând că membrii acestui for au redactat o adresă către SRI în ceea ce priveşte cazul Condrea-Hexi Pharma, însă nu a dat niciun detaliu legat de aceasta.

"Trebuie să aşteptăm încă un membru al Comisiei mai ales că se pare că are ceva de comunicat (deputatul Sebastian Ghiță-n.r.). Apoi, vă vom pune la dispoziţie atât adresa către SRI, cât şi cea a rezultatului din anchetă. Problema de securitate naţională este de sănătate naţională şi nu cazul Condrea, ci cazul Hexi Pharma. În acest sens, SRI a furnizat suficiente informaţii către beneficiarii legali, urmând ca cei care sunt obligaţi conform legii să o valorifice să facă acest lucru”, a declarat senatorul UDMR Verestoy Attila.

Cel târziu mâine comisia aşteaptă să primescă un răspuns de la SRI, a declarat Verestoy Attila, afirmând că a avut anterior şi o conversaţie telefonică cu şeful SRI.

Cât priveşte posibilitatea ca SRI să îl fileze pe patronul Hexi Pharma, senatorul a afirmat că “SRI-ului îi este interzis să participe la aceste acţiuni ale procuraturii sau ale poliţiei”, ca urmare a deciziei CCR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici