Procurorul „Portocală”, trimis în judecată pentru cercetare abuzivă şi influenţarea martorilor

Procurorul Mircea Negulescu, cunoscut drept „Portocală”, a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, după ce a forţat mai mulţi martori să dea declaraţii false, astfel încât el să poată acuza de evaziune fiscală o anumită persoană, anunţă Parchetul General.

507 afișări
Imaginea articolului Procurorul „Portocală”, trimis în judecată pentru cercetare abuzivă şi influenţarea martorilor

Procurorul „Portocală”, trimis în judecată pentru cercetare abuzivă şi influenţarea martorilor

„La data de 16 iunie 2020, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. 1 şi 2 din Codul penal; influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. 1 din Codul penal (patru infracţiuni); participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată”, transmite PICCJ.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Negulescu, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, „ar fi ticluit probe nereale” prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane.

Mai mult, el ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru faptele sale, Negulescu are interdicţie de a-şi exercita profesia de procuror.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici