Programul Metrorex de Sărbători: Cum va circula metroul de Crăciun şi în noaptea de Revelion

Metroul va circula în noaptea de Revelion, la 20 de minute, între orele 1.30 şi 5.00, şi mai des în afara acestui interval orar, informează Metrorex.

685 afișări
Imaginea articolului Programul Metrorex de Sărbători: Cum va circula metroul de Crăciun şi în noaptea de Revelion

Programul Metrorex de Sărbători: Cum va circula metroul de Crăciun şi în noaptea de Revelion (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

În zilele de 25 şi 26 decembrie şi în perioada 1- 5 ianuarie, trenurile de metrou vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) şi Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu), la un interval de 8 minute.

În zilele de 23, 24, 27, 30 şi 31 decembrie, trenurile vor circula pe magistralele 1, 3 şi 4 la un interval de 8 minute, iar pe Magistrala 2 la un interval de 4 - 5 minute.

În noaptea de REVELION (31 decembrie 2013/ 01 ianuarie 2014), metroul va circula, între orele 23.30 - 1.30, la un interval de 10 minute, şi de la ora 1.30 până la ora 5.00 la un interval de 20 de minute.

În data de 3 ianuarie 2014, pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera), vor fi introduse suplimentar două trenuri care vor circula în intervalul orar 6.30 - 20.00.

În funcţie de numărul călătorilor înregistraţi, Metrorex va introduce trenuri suplimentare pentru micşorarea intervalului de succesiune dintre trenuri, mai anunţă compania.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici