Protan a obţinut în instanţă suspendarea sancţionării din partea ARPM

Firma Protan a obţinut suspendarea sancţiunii emise de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului privind ridicarea autorizaţiei de funcţionare pentru filiala de la Popeşti Leordeni, Tribunalul Bucureşti admiţând, miercuri, o cerere a companiei în acest sens.

76 afișări
Imaginea articolului Protan a obţinut în instanţă suspendarea sancţionării din partea ARPM

Protan a obţinut în instanţă suspendarea sancţionării din partea ARPM

Instanţa a decis suspendarea sancţiunii până la o soluţie definitivă în privinţa contestaţiei.

Tribunalul Bucureşti a judecat, marţi, contestaţia firmei Protan împotriva deciziei de suspendare a autorizaţiei de funcţionare pentru şase luni, măsură luată, în noiembrie, de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului.

Reprezentantul firmei Protan a susţinut că actul administrativ emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului ar trebui suspendat până la o soluţie definitivă a instanţei, deoarece prin nefuncţionarea firmei se perturbă activitatea acestui serviciu public.

Avocatul a susţinut că prin închiderea activităţii Protan se vor crea focare de infecţie, pentru că nu ar avea cine să se ocupe de neutralizarea deşeurilor de origine animală.

De partea cealaltă, reprezentantul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului a arătat că suspendarea notificării ar avea consecinţe asupra protecţiei mediului, deoarece firma poluează Dâmboviţa.

Instanţa urmează să decidă dacă va suspenda executarea acestui act administrativ.

În 5 noiembrie, activitatea firmei Protan a fost suspendată pentru şase luni de către inspectorii Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului, aceasta fiind ultima sancţiune prevăzută de lege înainte de ridicarea autorizaţiei de funcţionare.

Firma Protan anunţa că din 17 noiembrie va suspenda activitatea de ecarisaj în toate cele opt sucursale. Potrivit conducerii firmei Protan, măsura a fost luată "pe fondul unui iminent blocaj financiar din cauza subvenţiilor restante" de peste 15 milioane de lei pe care Ministerul Agriculturii le datorează companiei pentru serviciile de ecarisaj prestate din anul 2006 până în prezent.

La o zi după suspendarea activităţii, firma Protan şi-a reluat, pentru o săptămână, activitatea de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală în toate cele opt sucursale din ţară, în urma progreselor în negocierile cu Ministerul Agriculturii.

Reprezentanţii companiei precizau într-un comunicat că APIA a confirmat plata către firma Protan a sumei de 1,8 milioane de lei din cele 15 milioane de lei restante, urmând ca până la sfârşitul săptămânii să mai plătească încă 1,7 milioane de lei.

Directorul general al societăţii Protan, Cristina Miu, a criticat Ministerul Mediului şi Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Bucureşti, afirmând că încalcă legea întrucât evită să revizuiască autorizaţia integrată de mediu pentru sucursala Protan din Bucureşti, în schimb lucrează la dosarul de închidere a filialei pe motiv de neconformare.

În replică, MMDD afirmă că suspendarea autorizaţiei de mediu pentru sucursala de la Popeşti-Leordeni "s-a realizat cu respectarea întocmai a literei legii, ca urmare a nerespectării măsurilor şi a termenelor pe care chiar Protan SA şi le-a asumat prin planul de acţiuni, parte integrantă a Autorizaţiei Integrate de Mediu".

Reprezentanţii firmei Protan anunţau, în 14 noiembrie, că societatea a câştigat în instanţă suspendarea notificării Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti din 2 octombrie 2008, prin care activitatea sucursalei din Popeşti Leordeni urma să fie oprită în termen de 30 de zile.

Protan este concesionarul activităţii de ecarisaj în România, după ce a câştigat în 2006 licitaţiile organizate Agenţia Domeniilor Statului (ADS) pentru concesionarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, inclusiv cadavrele de animale, în cele opt regiuni de dezvoltare. Protan - ATEV are contracte de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală cu 8.760 de agenţi economici şi cu 2.505 de consilii locale şi primării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici