Prima pagină » Social » Protest al profesorilor din trei federații sindicale, în prima zi de școală

Protest al profesorilor din trei federații sindicale, în prima zi de școală

Trei federații sindicale din educație anunță proteste ale profesorilor la începutul anului școlar, nemulțumite de măsurile prevăzute în Legea nr. 141/2025, potrivit unui comunicat transmis luni.
Protest al profesorilor din trei federații sindicale, în prima zi de școală
Sursa foto: Facebook/Fsli Romania

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și „Alma Mater” vor organiza pe 8 septembrie un protest al profesorilor la Palatul Cotroceni.

Sindicatele susțin că modificările aduc „o criză fără precedent în ultimii 35 de ani” în educație și resping măsurile prin care Guvernul urmărește reducerea deficitului bugetar. Printre acestea: creșterea numărului de elevi la clasă, reducerea burselor de merit și eliminarea celor de excelență, majorarea normei didactice fără creșteri salariale și diminuarea finanțării și a posturilor din sistem.

Liderii sindicali afirmă că protestul nu vizează salariile, ci condițiile de desfășurare a actului educațional.

„Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional”, transmit organizațiile.

Profesorii cer retragerea măsurilor criticate și susțin că festivitățile dedicate primei zile de școală, pe 8 septembrie, „sunt golite de conținut”, solicitând elevilor și părinților să se alăture manifestațiilor.