Protest la sediul CNA: 600 de oameni au manifestat după decizia Consiliului în cazul OTV

Peste 600 de persoane s-au adunat joi pentru a picheta sediul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), fiind nemulţumite de faptul că instituţia a decis că OTV nu va mai putea emite din 28 septembrie, protestul lor s-a încheiat, joi, în jurul orei 13.15, nefiind autorizat de către Primăria Capitalei.

830 afișări
Imaginea articolului Protest la sediul CNA: 600 de oameni au manifestat după decizia Consiliului în cazul OTV

Protest la sediul CNA: 600 de oameni au manifestat după decizia Consiliului în cazul OTV (Imagine: Radu Vioreanu/Arhiva Mediafax foto)

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că 600 de persoane se află la sediul CNA, jandarmii luând măsuri de delimitare a locului în care se află protestatarii, astfel încât să nu fie afectată circulaţia în zona Pieţei Constituţiei.

În cursul dimineţii de joi, 300 de persoane au pichetat sediul CNA, jandarmii reuşind îndepărtarea lor întrucât nu îşi declaraseră protestul.

Ulterior, aceştia au revenit, alăturându-li-se şi alţi nemulţumiţi. Ei au pancarte pe care sunt notate tot felul de lozinci de susţinere a OTV - dar şi alte mesaje gen "Jos CNA", "CNA dă mâna cu mafia", "Nu te pune cu poporu".

Manifestanţii flutură steagul naţional care are mijlocul găurit, simbolul revoluţiei din '89.

Sunt oameni veniţi din Hunedoara, Galaţi, Constanţa, care manifestă la sediul CNA.

Primăria Capitalei a comunicat, pentru MEDIAFAX, că nu s-a înregistrat nicio cerere de autorizaţie de protest la CNA.

Protestul survine deciziei fără precedent a Consiliul Naţional al Audiovizualului, care i-a aplicat, marţi, postului OTV cea mai drastică sancţiune posibilă - înjumătăţirea licenţei audiovizuale -, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel postul mai poate emite până pe 28 septembrie.

Sancţiunea - cea mai severă pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) o poate aplica conform Legii audiovizualului - a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, şi a fost adoptată cu şapte voturi "pentru" şi unul "împotrivă" (Mihai Mălaimare).

De asemenea, sancţiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în lunile noiembrie, decembrie 2011 şi ianuarie 2012. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru "viitorul preşedinte al României" Dan Diaconescu, dar şi pentru formaţiunea politică pe care acesta o conduce - Partidul Poporului.

Decizia de sancţionare a OTV cu înjumătăţirea perioadei licenţei televiziunii a fost aplicată în baza articolului 95 din Legea audiovizualului.

CNA a stabilit această sancţiune drastică după ce, în ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, Consiliul a aplicat OTV următoarele sancţiuni: o somaţie publică, o amendă de 5.000 de lei, una de 10.000 de lei, una de 50.000 de lei, două de 100.000 de lei. Aceste amenzi au fost urmate de o decizie de întrerupere a emisiei obişnuite a OTV pentru 10 minute, între orele 19.00 - 19.10 (stabilită de CNA pe 4 octombrie 2011), o altă decizie de întrerupere a emisiei televiziunii lui Dan Diaconescu, tot pentru 10 minute, în acelaşi interval orar (aplicată de CNA pe 19 ianuarie 2012), dar şi o decizie de întrerupere a emisiei OTV pentru trei ore, între orele 18.00 - 21.00 (stabilită de CNA pe 15 martie).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici