Protestatarul care a lovit cu piciorul, în „stil KUNG FU”, un jandarm la mitingul din 10 august a fost arestat

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au încuviinţat cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a protestatarului reţinut joi pentru ultraj şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii la mitingul din 10 august. Decizia poate fi contestată.

21647 afișări
Imaginea articolului Protestatarul care a lovit cu piciorul, în „stil KUNG FU”, un jandarm la mitingul din 10 august a fost arestat

Protestatarul care a lovit cu piciorul un jandarm la mitingul din 10 august a fost arestat

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a protestatarului reţinut în cursul zilei de joi, pentru că a lovit un jandarm la mitingul din 10 august. Bărbatul mai este acuzat de procurori că a tulburat liniştea şi ordinea la manifestare. Decizia judecătorilor poate fi contestată.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul T.C.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. (...) Inculpatul T.C.F., în timp ce se afla în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sector 1, în timpul unui manifestaţii publice, alături de numeroase alte persoane, a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai precizat că, prin lovirea jandarmului, protestatarul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând sentiment de teamă celor prezenţi la miting.

„De asemenea, faţă de inculpat s-a dispus luarea măsurii reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat, în cursul zilei de astăzi (joi,n.r.), judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Menţionăm faptul că în cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de alţi şase inculpaţi, trei dintre aceştia aflându-se în arest preventiv, doi în arest la domiciliu şi unul sub control judiciar”, mai arată sursa citată.

Reprezentanţii unităţii de parchet arată că măsurile preventive pot fi dispuse doar în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, nu „ca urmare a poziţiilor exprimate în spaţiul public cu privire la cauză”.

În acest context, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care a criticat săptămâna trecută Parchetul pentru că nu anchetează şi agresorii jandarmilor de la mitingul din 10 august, a precizat, miercuri, după ce a aflat de reţinerea unui alt protestatar, că îşi exprimă speranţa "ca pe viitor să nu fie nevoie să mai solicităm public ca legea să fie aplicată în mod unitar".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici