PROTESTE ÎN BUCUREŞTI - ZIUA A OPTA s-a încheiat fără incidente. Profesorii s-au alăturat manifestaţiei, după ce au pichetat Ministerul Educaţiei - VIDEO

Protestul din Piaţa Universităţii din Capitală a rezistat în ciuda tentativelor de politizare şi a celor de discrditare din partea huliganilor, cea de-a opta zi, vineri, încheindu-se înainte de miezul nopţii, fără vreun incident violent.

3917 afişări
Imaginea articolului PROTESTE ÎN BUCUREŞTI - ZIUA A OPTA s-a încheiat fără incidente. Profesorii s-au alăturat manifestaţiei, după ce au pichetat Ministerul Educaţiei - VIDEO

PROTESTE ÎN BUCUREŞTI, ZIUA A OPTA (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

În ciuda reprizelor de ploaie de vineri seară, participarea la protest a atins media zilelor trecute, chiar dacă oamenii s-au strâns mai târziu decât de obicei.

Ca şi în serile precedente, manifestaţia a avut două zone de desfăşurare distincte, una pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi alta la fântâna de la Facultatea de Arhitectură.

Sute de protestatari au continuat şi vineri scandările împotriva clasei politice şi în special a preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului, un mic grup de huligani, aflat în zona fântânii, dând tonul la dese scandări şi împotriva Jandarmeriei.

Numărul jandarmilor din Piaţa Universităţii a fost mult mai mic decât în serile precedente, forţele de ordine evitând să provoace prin prezenţa masivă şi echipamentul de luptă.

Vineri, protestului din Piaţa Universităţii s-au alăturat şi profesorii care au pichetat anterior Ministerul Educaţiei, precum şi câteva zeci de studenţi.

Participanţii din zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură şi-au anunţat, prin ultimele scandări, intenţia de a veni în Piaţa Universităţii şi sâmbătă.

Manifestanţilor veniţi în Piaţa Universităţi li s-au alăturat, de la ora 16.30, şi cadrele didactice care au protestat timp de o oră la Ministerul Educaţiei.

Cadrele didactice au ajuns în centrul Capitalei spunând că nu au venit ca sindicalişti, ci ca profesori şi că vor să ceară să fie respectaţi, să trăiască într-un stat de drept şi să aibă o viaţă mai bună pentru copiii lor.

Manifestanţii au scandat "Jos Băsescu" şi "Monarhia salvează România" şi au afişau bannere pe care scrie, printre altele, "Băsescu egal Ceauşescu", "Băsescu şi Boc v-au minţit, românii au sărăcit", "Diaspora, trezeşte-te", "Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară", "Români, toată ţara vă aşteaptă în Capitală", "Nu mai putem răbda până vă judecă istoria, semnat Ciumpalacii", "Ciumpalaci din toate ţările, uniţi-vă", "Pierdut clasă politică, o declar nulă", "Vai de tine Românie, stat de drept în agonie, condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani", "Traian, lasă-ne, du-te pe insula Elena", "Schimb salariul de profesor cu salariul de parlamentar (şpaga inclusă)", "Pierdut guvern şi preşedinte, îi declar nuli".

Profesorii au cerut, alături de toţi protestatarii, alegeri anticipate şi demisia întregului Guvern. Ei au avut mai multe bannere cu imagini, una dintre ele înfăţişându-l pe Boc cu coasa adresându-se Morţii: "Vezi cucoană? aşa se face", sau alta care îi arată pe Boc şi pe Funeriu care sapă mormântul unde pun sicriul pe care scrie "Învăţământul", iar Băsescu le spune "Mai cu spor, mai cu spor".

Sindicaliştii reclamă faptul că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, plăteşte foarte greu pentru naveta cadrelor didactice, în timp ce el face naveta la Paris pe banii românilor, iar copiii români beneficiază doar de 2,3 la sută din PIB, în timp ce copiii demnitarilor merg la studii în străinătate.

"Ministrul a introdus camere de supraveghere în şcoli pentru a-i monitoriza pe profesori şi elevi, dar ar fi bine să existe aceste camere şi în ministere, în cabinetele miniştrilor, pentru a vedea şi noi ce fac ei", a spus un profesor.

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, s-a întreabat, în faţa Ministerului Educaţiei, la ce dialog se referă premierul Emil Boc şi ministrul Funeriu, pentru că nu există un astfel de dialog cu partenerii sociali.

O profesoară de balet, de la un liceu vocaţional, care este titulară de peste zece ani, a spus că are un venit de 900 de lei lunar şi doi copii, pe care deja îi pregăteşte suplimentar faţă de şcoală, chiar dacă sunt în clasele primare.

"Liceelor vocaţionale li se cere un anumit număr de elevi, dar arta nu se face la grămadă. Este mai greu ca acum zece ani şi pentru că este foarte multă birocraţie, am uitat de fapt pe cine educăm", a spus profesoara.

Peste o sută de profesori au pichetat, vineri, timp de o oră, sediul Miniserului Educaţiei, cerându-i demisia ministrului Daniel Funeriu. Cadrele didactice au avut pancarte pe care scria: "Un coleg de gen neutru a distrus învăţământul", "Ruşine Funeriu, ruşine Funeriu, ruşine Funeriu".

Profesorii sunt sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei "Spiru Haret" şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).

"Vai de tine Românie/ Stat de drept în agonie/ Condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani/ Noi avem nevoi/ Viermii sunteţi voi/ Aţi tot furat/ Nu v-aţi săturat?", "Suntem profesori şi dorim să educăm, nu să cerşim", sunt alte mesaje afişate de protestatari pe pancarte.

Acţiunile de protest din Capitală au început vineri 13 ianuarie, la trei zile după ce Raed Arafat şi-a anunţat demisia, şi au continuat chiar şi după revenirea acestuia, marţi 17 ianuarie, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Protestele din Piaţa Universităţii au fost marcate, sâmbătă şi duminică, de scene de violenţă. Sâmbătă, manifestanţii au ocupat strada, ceea ce a determinat intervenţia în forţă a jandarmilor, culminând cu evacuarea pieţei, la miezul nopţii. Duminică, violenţele au fost şi mai intense, în principal între Universitate şi Piaţa Unirii, unde manifestanţii au aruncat cu pietre, petarde şi sticle spre jandarmi, au dat foc mai multor obiecte şi au spart geamurile unor magazine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, cu bastoane şi tunuri cu apă.

După trei zile în care protestul din Piaţa Universităţii s-a desfăşurat fără incidente, joi seară, câţiva manifestanţi violente au atacat cu pietre, bucăţi de gard şi sticle forţele de ordine aflate în zonă. Jandarmii au "măturat" bulevardul Magheru, reuşind ca în mai puţin de o oră să îi ridice pe manifestanţii care au provocat violenţe. Peste 100 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie din Capitală, dintre care 14 au fost identificate ca fiind membri ai galeriilor Dinamo, Steaua, Rapid şi Petrolul Ploieşti, a anunţat şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise.

Procurorii au înregistrat patru dosare în care se fac cercetări faţă de jandarmi pentru violenţele din centru Capitalei, în timp ce mai mulţi civili sunt cercetaţi în 32 de cauze, una dintre acestea fiind la Piteşti, iar restul la Bucureşti, a anunţat Ministerul Public.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici