Protestele continuă la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Divizia Petrochimică Bradu. Angajaţii combinatelor îşi cer drepturile salariale

Peste 500 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Divizia Petrochimică Bradu protestează, vineri, în faţa pavilioanelor administrative ale unităţilor, după ce în ultimele două zile au protestat pe DN 64 Vâlcea-Drăgăşani, blocând traficul.

348 afișări
Imaginea articolului Protestele continuă la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Divizia Petrochimică Bradu. Angajaţii combinatelor îşi cer drepturile salariale

Protestele continuă la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Divizia Petrochimică Bradu. Angajaţii combinatelor îşi cer drepturile salariale (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Potrivit liderului Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, în curtea societăţii protestează aproximativ 400 de angajaţi.

"S-a promis ieri că lichidarea pe luna februarie va fi acordată integral astăzi, dar auzim acum că se va achita doar 45% din ea, iar oamenii au luat foc, sunt mai supăraţi ca ieri de minciunile apărute. Iar de restul plăţilor din decembrie şi ianuarie nu se mai vorbeşte. Oamenii sunt disperaţi, îi aşteptăm aici în continuare pe Victor Ponta sau Varujan Vosganian să spună ce se întâmplă, să rostească adevărul adevărat, să numai spună promisiuni oamenilor, promisiuni neonorate", a declarat, vineri, liderul Sindicatului Liber Oltchim.

De asemenea, peste 100 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu de la Piteşti, care aparţine Oltchim Râmnicu Vâlcea, protestează, vineri, în faţa pavilionului administrativ al unităţii. Angajaţii solicită plata restanţelor salariale din ultimele luni, oprirea disponibilizărilor şi repornirea activităţii petrochimiei piteştene, denumită din 2009 Divizia Petrochimică Bradu, după ce a fost preluată de Oltchim de la Petrom.

Miercuri, peste 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au blocat traficul pe Drumul Naţional 64, timp de două ore, cerând administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la Vâlcea pentru a le prezenta planul privind unitatea.

Tot miercuri, peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat pe DN 65 B şi au blocat şoseaua în zona Vămii din Piteşti, la un moment dat o parte a protestatarilor îmbrâncindu-se cu jandarmii care au intervenit să elibereze drumul.

Şi joi peste 200 de angajaţi ai Oltchim au blocat traficul pe Drumul Naţional 64, timp de două ore.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici