Psihiatrul Gabriel Diaconu oferă o posibilă explicaţie pentru cazul şocant de la Piteşti: Poliţiştii au o morbiditate cumulată. Nu îşi partajează problemele personale

Psihiatrul Gabriel Diaconu consideră că în poliţie şi în armată există o „cultură a ruşinii” prin care colegii nu vorbesc între ei despre problemele personale, iar în cazul unui divorţ, prin care a trecut şi poliţistul care şi-a ucis copilul, apoi s-a sinucis, poate fi cu atât mai dificil.

3727 afișări
Imaginea articolului Psihiatrul Gabriel Diaconu oferă o posibilă explicaţie pentru cazul şocant de la Piteşti: Poliţiştii au o morbiditate cumulată. Nu îşi partajează problemele personale

Foto: Facebook/Gabriel Diaconu

„Ar trebui să se facă o reformă profundă în ceea ce priveşte poliţiştii, şi ar trebui să se producă un proces de destigmatizare a suferinţei psihologice, respectiv a bolii psihice tranzitorii. Există o cultură a ruşinii în cadrul forţelor purtătoare de uniformă. Cultura ruşinii care spune că nu am să vorbesc despre problemele mele emoţionale cu un coleg şi cu atât mai mult cu un superior, pentru că aş putea să-mi pierd meseria, pentru că aş putea fi victimizat”, explică specialistul psihiatru Gabriel Diaconu.

Potrivit acestuia, poliţiştii, şi cei care poartă uniformă, pot suferi de o morbiditate cumulată, tocmai din cauza faptului că nu se pot exterioriza la locul de muncă.

Citeşte şi: Incident ŞOCANT în Piteşti: Un poliţist de la Crimă Organizată şi-a împuşcat copilul de 3 ani, apoi s-a sinucis/ Tânărul fusese declarat apt psihologic/ Vecină: Părea un om echilibrat

„Pe undeva, există o morbiditate cumulată pe care o au poliţiştii şi purtătorii de uniformă în general. Asta înseamnă discreţie şi relaţie superficială cu colegii, respect şi frică de autoritate, dar când vine vorba de viaţă, majoritatea îşi ţin problemele personale departe de muncă. Şi atunci, când o persoană trece printr-o vale foarte îngustă, cum este un divorţ, de fapt şi de drept are un handicap la locul de muncă, pentru că nu are cu cine să partajeze şi să împărtăşească trăirile personale”, spune specialistul psihiatru, care mai precizează că astfel de fapte extreme, cum este crima urmată de suicid de sâmbătă, nu se întâmplă niciodată fără un istoric psihologic în spate.

Pe de altă parte, specialistul criminalist Dan Antonescu, pune gestul extrem al poliţistului pe seama răzbunării.

„În cazuistica pe care am întâlnit-o am găsit o explicaţie, în niciun caz o justificare, şi este vorba de răzbunarea pe care soţul care consideră că a pierdut divorţul i-o aplică celui care a câştigat. Omul acesta pierduse custodia copilului, dar avea dreptul să-l vadă, însă, în mintea lui considera că este decăzut din drepturi şi nu a acceptat ideea să vadă copilul după un orar şi contra cronometru. Este foarte posibil ca în cursul zilei de azi, cât era cu copilul, să fi avut loc vreo discuţie cu fosta soţie şi cine ştie ce conflict a declanşat această criză de nervi. Sunt oameni care nu acceptă ideea de divorţ şi de pierdere a copilului şi a soţiei”, este de părere specialistul criminalist Dan Antonescu.

Poliţistul din Argeş care şi-ar fi împuşcat copilul şi apoi s-ar fi sinucis fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt, susţin surse din cadrul anchetatorilor. Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, poliţistul găsit mort în casă, la Piteşti, alături de copilul său, fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt.

Conform aceloraşi surse, poliţistul în vârstă de 29 de ani era divorţat, având cu fosta soţie, şi ea de 29 de ani, un copil de 3 ani şi 7 luni. Femeia a dus sâmbătă dimineaţă copilul la locuinţa fostului soţ, după care bărbatul nu a mai răspuns la telefon, astfel că femeia a alertat serviciile de intervenţie. Poliţistul la Crimă Organizată şi copilul au fost găsiţi morţi în apartament, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul şi-a împuşcat copilul, apoi s-a sinucis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici