Pungeşti: Un jandarm a ajuns la spital. Fostul primar are traumatism prin agresiune: "Am fost scos de jandarmi din maşină, târât pe asfalt, apoi am leşinat"

Un jandarm a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, luni dimineaţă, după ce a alunecat într-un şanţ, în zona localităţii Siliştea, unde Chevron a adus utilaje pentru explorarea gazelor de şist, iar Jandarmeria a fost mobilizată în zonă, în condiţiile în care au loc proteste ale localnicilor.

291 afişări
Imaginea articolului Pungeşti: Un jandarm a ajuns la spital. Fostul primar are traumatism prin agresiune: "Am fost scos de jandarmi din maşină, târât pe asfalt, apoi am leşinat"

Jandarm din dispozitivele mobilizate la Pungeşti, la spital după ce a alunecat într-un şanţ (Imagine: Mihai Spiridonică / Mediafax Foto)

Fostul primar din Pungeşti: Am fost scos de jandarmi din maşină, târât pe asfalt, apoi am leşinat

Fostul primar din Pungeşti Costică Spiridon, care luni dimineaţă a fost dus cu o ambulanţă la SJU Vaslui, susţine că în momentul în care a blocat cu maşina drumul a fost scos de jandarmi din autoturism şi târât pe asfalt, el spunând că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat apoi întrucât a leşinat.

Costică Spiridon a ajuns în zona unde au loc protestele de la Siliştea luni după-amiază, la scurt timp după ce a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Vaslui, el spunând că vrea să fie alături de manifestaţii care se află în continuare în zona barajului creat de Jandarmerie.

El a povestit momentul în care a încercat să blocheze cu maşina drumul, luni dimineaţă, şi a fost ridicat de jandarmi.

"La scurt timp după ce am reuşit să pun maşina de-a latul şoşelei jandarmii mi-au deschis portiera şi m-au scos cu forţa din interior pentru că n-am mai reuşit să blochez portiera. Probabil în acel moment când m-au scos cu forţa din maşină mi-a fost fracturată o coastă. Apoi m-au târât pe jos, pe asfalt, după care nu-mi mai amintesc nimic pentru că am leşinat. Când mi-am revenit eram deja în ambulanţă şi eram undeva pe la intrarea în municipiul Vaslui, în drum spre spital. Un jandarm m-a călcat şi pe genunchi, astfel încât am şi acea contuzie la picior", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Costică Spiridon.

Pungeşti: Persoanele duse la spital, externate. Medici: fostul primar are traumatism prin agresiune

Toate cele trei persoane - doi protestatari de la Pungeşti şi un jandarm din dispozitivul mobilizat în zonă - care au ajuns la Spitalul Judeţean din Vaslui, luni dimineaţă, au fost externate, una dintre acestea, fostul primar Costică Spiridon, fiind diagnosticată cu "politraumatism prin agresiune".

Cele trei persoane care au ajuns la spital luni dimineaţă - fostul primar din Pungeşti Costică Spiridon, un alt bărbat de 42 de ani, care acuza dureri în piept şi un jandarm care a alunecat într-un şanţ - au fost externate în cursul după-amiezii, medicii afirmând că acestea au primit tratament la domiciliu.

"Toţi cei trei pacienţi au fost investigaţi de medicii de specialitate, iar după tratamentul medicamentos au fost externaţi. Cei trei au primit recomandări şi tratament la domiciliu, fiind în afara oricărui pericol", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, Ana Rindel.

Fostul primar Costică Spiridon, care a fost preluat de ambulanţă de la Pungeşti, după ce a leşinat, a fost diagnosticat la externare cu "fractură costală, contuzie genunchi şi politraumatism prin agresiune".

Celălalt bărbat dus de ambulanţă la spital după ce a acuzat dureri în piept nu are probleme medicale, el fiind primul externat, potrivit medicilor.

Jandarmul din dispozitivul mobilizat la Pungeşti dus de ambulanţă la spital după ce a alunecat într-un şanţ a suferit o contuzie lombară, primind tratament acasă.

La ora transmiterii acestei ştiri, drumul judeţean Vaslui - Gârceni este în continuare blocat la ieşirea din localitatea Siliştea, iar aproximativ 30 de localnici, dar şi reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale de protecţie a mediului protestează în faţa gardului de protecţie montat de Jandarmerie de-a latul şoselei.

Costică Spiridon, fost primar la Pungeşti în perioada 2000-2004, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui luni dimineaţă, în urma incidentelor între jandarmi şi localnicii care protestează faţă de explorarea gazelor de şist.

"Fostul primar are o coastă ruptă, însă nu pune probleme din punct de vedere chirurgical. El a fost adus la spital după ce a leşinat în urma unui atac de panică. Starea lui este stabilă şi urmează să fie evaluat şi de un neurolog pentru a stabili dacă nu are şi alte afecţiuni. Cel de-al doilea pacient nu are probleme medicale, el fiind externat între timp", declara managerul SJU Vaslui , Ana Rinder.

Luni dimineaţă, jandarmul, în vârstă de 24 de ani, a alunecat într-un şanţ din zona localităţii Siliştea, unde este blocat drumul judeţean Vaslui-Gârceni, suferind o contuzie la şold.

El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Vaslui, jandarmul a suferit o contuzie lombară, starea lui nefiind însă gravă.

La ora transmiterii acestei ştiri, la Siliştea-Pungeşti drumul judeţean este în continuare blocat cu garduri metalice, în zonă fiind peste 300 de jandarmi, care se află atât în perimetrul asigurat cu garduri, cât şi pe drumul judeţean.

Câteva zeci de localnici care rămăseseră în zona de protecţie, neavând acces în perimetrul unde se află utilajele Chevron, au plecat pe câmp, încercând să găsească o altă cale de acces spre terenul pe care ar urma să fie amplastă sonda de explorare a gezelor de şist.

Protestatarii au fost însă blocaţi de către jandarmi, în prezent având loc discuţii între aceştia şi forţele de ordine, care le explică oamenilor că nu au acces în zona terenului concesionat de Chevron.

Forţele de ordine permit accesul pe drumul judeţean microbuzelor de transport persoane, celelalte autovehicule fiind direcţionate către un drum comunal.

Aproximativ 30 de persoane aflate în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, oamenii spunând că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

În acest timp, compania Chevron a adus utilaje în perimetrul în care ar urma să fie instalată sonda pentru explorarea gazelor de şist.

Localnicii care stau în tabără susţin că luni dimineaţă, în urul orei 04.30, jandarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat în dube pe uni dintre ei, oamenii spunând că, în total, au fost ridicate de către jandarmi 30 de persoane. O parte din protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

La rândul lor, reprezentanţii Jandarmeriei au spus că intervenţia s-a impus în condiţiile în care aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, iar misiunea jandarmilor a fost "să asigure un climat de normalitate la Pungeşti".

"Peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen şi au avut un comportament ostil, iar jandarmii au acţionat pentru deblocarea căii de acces. Şapte persoane au fost duse la Poliţia Vaslui. Este normal ca jandarmii să acţioneze pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind o zonă specială", afirmau reprezentanţii Jandarmeriei.

Totodată, aceştia spuneau că o maşină a instituţiei a fost avariată de protestatari.

"Pe timpul deplasării jandarmilor spre localitatea Siliştea, un grup de aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean din localitate, fiind necesară intervenţia jandarmilor în vederea deblocării căii de acces. Persoanele în cauză au avut un comportament ostil la adreasa forţelor de ordine, pe timpul acţiunii pentru deblocarea căii de acces un autovehicul al Jandarmeriei fiind avariat. Şapte persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Judeţene Vaslui în vederea identificării acestora şi stabilirea condiţiilor în care s-au produs evenimentele în care aceştia au fost implicaţi. Activitatea Jandarmeriei se ve desfăşura în continuare în conformitate cu atribuţiile legale, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, acţionându-se totodată cu fermitate şi echidistanţă împotriva oricăror încălcări ale legii", se preciza într-un comunicat de presă transmis de Jandarmerie.

În urma incidentelor, doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, una dintre persoane - Costică Spiridon, fostul primar din Pungeşti din perioada 2000-2004 - a suferit o lipotimie în urma unui atac de panică, iar cel de al doilea protestatar transportat la spital - un bărbat de 42 de ani - acuza dureri în piept.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a precizat că unul dintre bărbaţi a fost deja externat.

"Fostul primar are o coastă ruptă, însă nu pune probleme din punct de vedere chirurgical. El a fost adus la spital după ce a leşinat. Starea lui este stabilă şi urmează să fie evaluat şi de un neurolog pentru a stabili dacă nu are şi alte afecţiuni. Cel de-al doilea pacient nu are probleme medicale, el fiind şi externat", a declarat managerul SJU Vaslui Ana Rinder.

Reprezentanţii Chevron au anunţat, luni dimineaţă, că la ora 7.00 au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui.

"Chevron poate confirma că şi-a reluat operaţiunile în perimetrul Siliştea din judeţul Vaslui. Chevron intenţionează să realizeze exclusiv acivităţi de explorare, folosind tehnologii convenţionale în perimettul EV-2 (n.r. - Bârlad), conform permiselor pe care le-am obţinut la începutul lunii octombrie 2013. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător, în baza acordurilor de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea şi de a continua dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile, despre proiectele sale", se menţionează într-un comunicat de presă al Chevron.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Aproximativ 500 de persoane au protestat, în 16 octombrie, în zona localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, unde compania Chevorn intenţionează să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui.

Localnicii au blocat atunci drumul judeţean Vaslui - Gârceni pentru a nu permite utilajelor firmei angajate de compania petrolieră să pătrundă în perimetrul luat în concesiune pentru amplasarea sondei de explorare. După protestele din octombrie, localnicii au amplasat corturi şi un vagon de dormit, unde o parte dintre ei stau şi pe timpul nopţii, zona fiind numită "tabără de rezistenţă de la Pungeşti".

Ulterior, reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.

Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a anunţat apoi că explorarea gazelor de şist de la Pungeşti se suspendă până când siguranţa angajaţilor firmei, a constructorilor şi a comunităţii va fi asigurată şi, totodată, până când se va înţelege că metodele folosite de către companie sunt cele mai bune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici