RADET Bucureşti continuă să furnizeze căldură, dar clienţii pot solicita sistarea serviciului

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti informează că va continua să furnizeze căldură, la parametri scăzuţi pe timpul zilei şi în funcţie de temperatura exterioară noaptea, însă clienţii pot solicita în scris sistarea serviciilor de încălzire.

413 afișări
Imaginea articolului RADET Bucureşti continuă să furnizeze căldură, dar clienţii pot solicita sistarea serviciului

RADET Bucureşti continuă să furnizeze căldură, dar clienţii pot solicita sistarea serviciului (Imagine: Catalina Filip/ Mediafax Foto)

Reprezentanţii RADET Bucureşti precizează că decizia de a continua în acest fel furnizarea agentului termic a fost luată având în vedere creşterea semnificativă a temperaturilor exterioare şi ţinând cont de prognoza meteo pentru perioada următoare, conform căreia, noaptea, temperatura exterioară se menţine la valori de 2 - 8 grade Celsius.

"Atât asociaţiile de proprietari, cât şi ceilalţi clienţi RADET (creşe, grădiniţe, spitale etc.) pot solicita în scris sistarea serviciilor de încălzire cu oprirea instalaţiei din subsolul tehnic", se arată în comunicatul instituţiei.

Reprezentanţii RADET mai menţionează că pot fi contactaţi 24 de ore din 24, prin Telverde 0800 820 002.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici