Raed Arafat: Nu demisionez. Dacă superiorii consideră că am greşit, mă pot demite. Eu nu cred că am greşit/ Cum se simte că a fost minţit de ISU

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu are de ce să demisioneze, pentru că nu consideră că a greşit, iar o astfel de decizie acum ar însemna că fuge de răspundere, precizând că dacă şefii lui consideră că a greşit, îl pot demite.

14456 afișări
Imaginea articolului Raed Arafat: Nu demisionez. Dacă superiorii consideră că am greşit, mă pot demite. Eu nu cred că am greşit/ Cum se simte că a fost minţit de ISU

Arafat: Dacă superiorii consideră că am greşit, mă pot demite. Eu nu cred că am greşit

Raed Arafat a precizat că el este în aparatul public, şi nu implicat politic, de aceea, dacă superiorii săi consideră că a greşit, îl pot demite.

"Chiar dacă funcţia de secretar de stat este una politică, eu fac parte din tehnic. În cazul meu, sunt două situaţii: dacă şefii consideră că am greşit, mă pot demite sau dacă eu consider că am greşit, îmi pot cere demisia. Nu consider că am greşit", a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a ţinut să precizeze că, în acest context, dacă şi-ar da demisia, ar însemna că fuge de răspundere.

"A-mi da demisia, mai ales că nu consider că am greşit, ar însemna că fug de răspundere, or eu nu fug de răspundere. Aşteptăm finalizarea anchetelor", a mai declarat secretarul de stat Raed Arafat, pentru MEDIAFAX.

Cum se simte că a fost minţit de ISU

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, într-o conferinţă, fiind întrebat cum se simte că a fost minţit de ISU Bucureşti, care i-ar fi transmis că nu i s-a cerut punct de vedere privind activităţile din Colectiv, că se simte foarte rău, că nu a primit informaţii corecte şi complete.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a fost prezent miercuri la o conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii, pe tema incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv.

Arafat a fost întrebat de jurnalişti cum s-a simţit că a fost minţit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, în condiţiile în care secretarul de stat declarase, în 31 octombrie, că nu există documente la inspectorat prin care să îi fie solicitat un punct de vedere privind activităţile desfăşurate în clădirea fabricii Pionierul în care se află şi clubul Colectiv. Informaţia s-a dovedit a fi falsă, întrucât a existat o adresă trimisă, pe 23 septembrie 2015, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) din partea organizatorului de evenimente Emagic, care anunţa desfăşurarea, în Pionierul, a unui festival de muzică la care erau aşteptaţi 2.000 de oameni.

"Foarte rău, pentru că n-am primit informaţii corecte, n-am primit informaţii complete. Foarte rău", a răspuns Arafat, adăugând că s-au luat măsuri.

Miercuri dimineaţă, conducerea ISU Bucureşti - inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul locotenent colonel Orlando Schiopu şi adjunctul locotenent colonel Giani Aldoiu - a fost suspendată.

Raed Arafat a precizat că, după incendiu, a solicitat să se caute în arhiva ISU Bucureşti dacă există vreo evidenţă privind activităţile desfăşurate în clubul Colecitv şi că i s-a comunicat că nu.

"Când anumiţi oameni cu care lucrezi îţi spun: «Noi nu avem» şi îţi raportează «Noi nu avem», şi eu când declar în baza informaţiilor pe care le am de la ISU Bucureşti că asta este situaţia de acum ... S-a solicitat o verificare pe toată documentaţia, inclusiv pe arhivă, şi mi s-a spus că nu, după care a apărut hârtia asta, şi normal că prin hârtia asta am primit dovada că da, că se ştia", a mai spus secretarul de stat.

Raed Arafat a mai spus, în conferinţă, că îşi cere scuze că a dat informaţii care nu au fost complete.

Cioloş: Şefii ISU Bucureşti să fie demişi. Vreau să mă asigur că nu se mai pot întoarce în sistem

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri, în şedinţa de guvern, că vrea să se asigure că persoanele care au fost la conducerea ISU Bucureşti-Ilfov şi care au fost suspendate din funcţii vor fi demise şi nu se vor mai putea întoarce în sistem.

Primul ministru a mai spus că, în perioada imediat următoare, aşteaptă de la secretarul de stat Raed Arafat un plan de reformă şi de restructurare a ISU, în condiţiile în care a aflat abia marţi seară că ISU Bucureşti fusese informat de problemele din Colectiv şi nu a verificat.

"O să vă rog să-i transmiteţi domnului Arafat că aştept de la dânsul, în perioada imediat următoare, un plan de reformă şi de restructurare a ISU, mai ales pe partea de prevenire, unde înţeleg că sunt sincope, pentru că ceea ce am aflat astăzi şi domnul Arafat mi-a spus că şi dânsul a aflat abia ieri seară, faptul că cei de la ISU Bucureşti pe partea de prevenire fuseseră deja informaţi de problemele de la Clubul Colectiv şi, în loc să meargă să facă verificări acolo şi să ia măsurile necesare, au mai adăugat o hârtie la birocraţia noastră obişnuită, le-au trimis prevederile legale celor de la Clubul Colectiv, spunându-le ce să facă fără să verifice concret pe teren", a afirmat Cioloş.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a arătat miercuri, într-un comunicat de presă, că a primit, în 24 noiembrie, o sesizare din partea mass-media care semnala existenţa unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie, anterior producerii tragediei din 30 octombrie. În urma sesizării, inspectorul general al IGSU a informat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care a dispus, în regim de urgenţă, efectuarea unei verificări la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

După verificările făcute la aproape o lună de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 60 de oameni care participau la un concert, şefii ISU Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul locotenent colonel Orlando Schiopu şi adjunctul locotenent colonel Giani Aldoiu - au fost suspendaţi din funcţii.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, că marţi seară, după ce a aflat de adresa de la societatea Emagic - în care se arăta că organizau la platforma Pionierul şi clubul Colectiv un eveniment cu 2.000 de persoane, în 25 şi 26 septembrie -, a fost trimis un control la ISU Bucureşti, pentru a verifica ce s-a făcut cu acea adresă.

În urma verificărilor, au fost găsite atât adresa, cât şi două răspunsuri la aceasta, din 25 septembrie, către Emagic, în care ISU Bucureşti prezenta obligaţiile societăţii, dar nu au fost găsite dovezi că cineva a verificat ca acel club să aibă cel puţin autorizaţie să desfăşoare o astfel de activitate, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

"Există pe adresa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă o adresă pentru un eveniment cu 2.000 de persoane. Au fost trimise două adrese spre firmă, dar nu există nicio dovadă că s-a făcut vreo verificare. Când vine o adresă, trebuie să se ţină cont de ea şi să se verifice locul în care se orgnizează evenimentul. Nu putem găsi argumentul că nu avem oameni, putem să-i luăm din alte locuri", a precizat Raed Arafat.

Secretarul de stat a explicat că adresa trimisă de Emagic, în 23 septembrie, prin care cerea sprijin pentru organizarea unui eveniment cu 2.000 de persoane, în 25 şi 26 septembrie, la fabrica Pionerul, clubul Colectiv, a fost redicţionată, în 24 septembrie, la ora 9.27, către ISU Bucureşti, unde a ajuns la două departamente, respectiv operativ şi preventiv. Ulterior, cele două departamente au trimis răspuns către firma Emagic, referitor la obligaţiile prevăzute de lege.

Arafat a mai spus că, din investigaţiile de până acum, nu s-a găsit niciun document care să ateste faptul că a fost făcută vreo cerere la ISU de autorizare a clubului Colectiv, dar a subliniat că acest aspect încă se verifică.

Secretarul de stat a mai spus că, în urma acestor concluzii, a fost declanşată o verificare administrativă şi pe alte solicitări de asistenţă la manifestări cu public numeros.

Declaraţiile au fost făcute după ce Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că se fac verificări la ISU Bucureşti-Ilfov, în urma unei sesizări în care se arăta că la IGSU a fost trimisă o adresă, în 23 septembrie, de la firma de evenimente Emagic, privind organizarea unui eveniment cu public numeros în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie, anterior producerii tragediei din 30 octombrie. Sesizarea a fost formulată şi în contextul în care IGSU şi ISU au susţinut că nu exista în baza lor de date clubul Colectiv.

Adresa trimisă la ISU de Emagic privind organizarea unui eveniment în clubul Colectiv, în septembrie, a ieşit la iveală la aproape o lună de la tragedia din clubul Colectiv.

"Mai este un aspect pe care o să-l subliniez, la nivelul ISU Bucureşti nu figurează la acest moment niciun document, nicio solicitare, pentru autorizarea activităţii care se desfăşura acolo, în locaţia respectivă. Mai mult nu am să intru în detalii aici deoarece este o anchetă în desfăşurare, dar noi am verificat dacă era emisă o autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov şi nu există documente la acest moment care să fie depuse, solicitate, să fie cerut un punct de vedere din partea Inspectoratului," spunea secretarul de stat Raed Arafat, în dimineaţa zilei de 31 octombrie, la sediul Guvernului.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a contactat, marţi, conducerile IGSU şi ISU şi le-a trimis o sesizare în care semnala existenţa unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie.

Potrivit tolo.ro, pe 23 septembrie 2015, la ora 23.32, de la firma de evenimente Emagic a plecat un fax către numărul 021.242.09.90 al dispeceratului IGSU.

"Organizăm un festival în datele de 25 şi 26 septembrie a.c. în clubul Colectiv şi la etajul 1 al fabricii Pionierul din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, Bucureşti", i-au anunţat cei de la Emagic pe pompieri, a scris tolo.ro.

În acel fax scria şi că la eveniment ar fi urmat să participe foarte mulţi oameni. "La festivalul PLUM estimăm în fiecare dintre cele două zile un număr de 2.000 de persoane pe seară", mai scria, potrivit sursei citate, în faxul trimis de Emagic, una dintre cele mai mari firme de evenimente muzicale. Pe spatele faxului există confirmarea automată de primire de la numărul de fax al Inspectoratului General de Situaţii de Urgenţă.

În 25 şi 26 septembrie, festivalul de muzică electronică PLUM a avut loc la clubul Colectiv şi, alături, la etajul 1 al fabricii Pionierul, dar nu a venit nimeni de la ISU, potrivit tolo.ro.

Procurorii militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) i-au pus sub acuzare pe Antonina Radu şi Petrică George Matei, ofiţeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul ISU Bucureşti la data faptelor, pentru abuz în serviciu. Cei doi angajaţi ai ISU au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au permis funcţionarea în continuare a clubului Colectiv, deşi ştiau că nu are aviz şi autorizaţie de securitate la incendiu.

Potrivit Tribunalului Militar Bucureşti, care a judecat propunerile de arestare preventivă, Antonina Radu şi Petrică George Matei, în loc să informeze conducerea ISU şi să ia măsuri urgente pentru stabilirea posibilelor riscuri de incendiu din clubul Colectiv şi remedierea imediată a acestora, "prestau servicii pentru persoanele juridice şi fizice, care ar fi trebuit să fie controlate de aceştia, ceea ce e eveident, este total împotriva prevederilor legii şi regulamentelor care reglementează activitatea ofiţerilor ISU".

Instanţa a mai arătat că faptele celor doi sunt printre cele mai importante în lanţul cauzal care a dus în final la această catastrofă, dar "fără îndoială că în acest lanţ cauzal există şi mulţi alţi vinovaţi ale căror acţiuni sau inacţiuni au avut o contribuţie directă sau indirectă la producerea acestui eveniment, de la nivelul legislativ la nivelul administrativ".

Magistratul de la Tribunalul Militar a mai arătat că "este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU (...) va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparţinând acestei instituţii masiv sponsorizate şi eventual sancţionat drastic de aceştia".

Instanţa a mai arătat că această "practică încetăţenită" ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi există la scară largă la diferite instituţii de control, ca atare, nu poate să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi angajaţi ISU, la toate palierele, deşi unii dintre aceştia a susţinut, "cu seninătate, că nu au avut cunoştinţă de faptele celor doi, că nu au fost informaţi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici