Raportul de ţară al Comisiei Europene a fost amânat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, la postul RFI, că raportul Comisiei Europene va fi amânat, însă nu are legătură cu România, ci cu Bulgaria, apreciind totodată că Bucureştiul trebuie să profite de timpul rămas pentru a apăsa pedala reformei.

76 afișări
Imaginea articolului Raportul de ţară al Comisiei Europene a fost amânat

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Este o amânare care nu are legătură cu situaţia din ţara noastră. Din ceea ce ni s-a comunicat de către oficialii europeni, are legătură cu alegerile din Bulgaria. Cred că intervalul pe care îl avem suplimentar la dispoziţie trebuie folosit cât mai eficient de către noi, toţi cei implicaţi în justiţie, nu numai Ministerul, ci şi Consiliul Superior al Magistraturii, unităţile de combatere a corupţiei specializate în acest domeniu, pentru a face paşi importanţi în atingerea obiectivelor din cadrul Mecanismului (de Cooperare şi Verificare - n.r.)", precizează Cătălin Predoiu.

Informaţiile neoficiale anterioare arătau că raportul pe justiţie a fost amânat pentru luna septembrie. Argumentul principal ar fi fost legat de negocierile privind şefia Comisiei de la Bruxelles. Cu alte cuvinte, România ar fi urmat să-l sprijine pe Jose Durao Barroso pentru un nou mandat, în schimbul amânării documentului.

Ministrul Justiţiei speră pe de altă parte că Parlamentul va da până la urmă undă verde anchetării lui Adrian Năstase în cazul Zambaccian 1. Legislativul nu a reuşit până acum să avizeze urmărirea penală împotriva fostului premier PSD.

Cătălin Predoiu spune că dacă România vrea un raport favorabil pe justiţie, trebuie inclusiv ca avizul în acest dosar să fie dat.

"După cum ştiţi, a existat o evoluţie substanţială în poziţia Parlamentului în această chestiune, de la poziţia de anul trecut către recentele dezvoltări din iarna şi primăvara acestui an. Parlamentarii sunt încunoştiinţaţi în legătură cu procedurile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi cred că rămâne ca dânşii să decidă, sper, în sensul în care acest mecanism va fi îndeplinit", spune ministrul Justiţiei.

Experţii Comisiei Europene vor începe, marţi, o nouă misiune de evaluare a sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei, în pregătirea raportului de ţară, care va fi făcut public cel mai probabil în luna septembrie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Între 23 şi 25 iunie, experţii europeni vor avea întâlniri separate cu procurorul general al României, Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, conducerile Consiliului Superior al Magistraturii, Agenţiei Naţionale de Integritate, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Justiţiei, Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, precum şi cu ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Experţii Comisiei Europene au venit la Bucureşti, pentru o primă evaluare în 4 mai, la Ministerul Public, mergând şi la instituţii din ţară, apoi în 18 mai au fost întâlniri de lucru la Ministerul Justiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici