Răspunsul dat de MAE ambasadelor ţărilor UE care au semnat APELUL legat de legile justiţiei: Nicio iniţiativă nu este adoptată în lipsa unor dezbateri/ Dragnea: Vom trimite textul tradus

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, vineri, că a luat notă de poziţia exprimată de cele şapte ambasade referitor la evoluţiile din domeniul justiţiei, precizând că nicio iniţiativă cu impact asupra cetăţenilor nu este adoptată în lipsa unor dezbateri parlamentare.

889 afişări
Imaginea articolului Răspunsul dat de MAE ambasadelor ţărilor UE care au semnat APELUL legat de legile justiţiei: Nicio iniţiativă nu este adoptată în lipsa unor dezbateri/ Dragnea: Vom trimite textul tradus

Răspunsul dat de MAE ambasadelor ţărilor UE care au semnat APELUL legat de legile justiţiei: Nicio iniţiativă nu este adoptată în lipsa unor dezbateri

"Am luat notă de poziţia exprimată de cei 7 parteneri şi aliaţi ai României cu privire la evoluţiile din domeniul justiţiei. Reasigurând asupra ataşamentului nostru ferm pentru valorile Uniunii Europene, ne exprimăm deschiderea pentru un dialog real şi concret cu partenerii noştri europeni, acum când avem textele legilor adoptate de Parlament. De asemenea, vom continua consultările şi cu Comisia Europeană", a transmis Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

MAE mai arată că orice analiză a evoluţiilor din justiţie trebuie să ţină cont şi de un dialog cu reprezentanţii din Parlament.

"Menţionăm că nicio iniţiativă cu impact asupra cetăţenilor nu este adoptată în lipsa unor dezbateri parlamentare, consultări şi comunicări publice organizate de instituţiile abilitate şi de Parlament", potrivit sursei citate.

Ministerul Afacerilor Europene reiterează, în finalul comunicatului de presă, ideea potrivit căreia întărirea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei fac parte din priorităţile asumate de Guvern.

Dragnea, despre legile Justiţiei: Vom trimite textul tradus către ambasade şi Comisia Europeană

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri că textul tradus al modificărilor legilor justiţiei va fi transmis ambasadelor şi Comisiei Europene, iar în paralel ministerul de Externe va avea o întâlnire cu ambasadorii, după ce 7 ambasade şi-au manifestat îngrijorarea în legătură cu modificările.

"Transmitem ambasadelor, Comisiei Europene şi cancelariilor, prin ambasadorii noştri, materialul tradus pentru că trebuie să recunoaştem un lucru: până acum nu s-a identificat un articol prin care să spunem că afectează în mod special independenţa Justiţiei", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liderul social democraţilor a mai afirmat că ministrul de Externe va avea întâlniri cu ambasadorii.

Întrebat de neliniştea manifestată de şeful statului legat de modificări, Dragnea a răspuns: "eu cred că trebuie liniştit că vin sărbătorile"

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei au solicitat, joi, prin intermediul unui comunicat, ca factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

"Noi, reprezentanţi ai ţărilor partenere din Uniunea Europeană, dorim să ne reafirmăm apartenenţa la destinul nostru comun împreună cu România, bazat pe valori comune şi în special pe statul de drept. Recunoaştem că România a făcut, în ultimul deceniu, progrese semnificative în ceea ce priveşte construirea unui parcurs şi aplicarea unor reforme credibile în domeniul justiţiei. Cu toate acestea, convingerea noastră este că legile adoptate recent privind reforma justiţiei, în forma lor actuală, precum şi recentele amendamente propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, riscă să pună în pericol aceste progrese", se arată într-un comunicat de presă comun al ambasadelor Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România.

Sursa menţionată precizează că la reuniunea Consiliului din 12 decembrie, Uniunea Europeană a adoptat concluzii pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu privire la reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei în România, iar aceste concluzii subliniază, în special, „necesitatea predictibilităţii, a transparenţei depline şi a consultărilor incluzive” în ceea ce priveşte reforma justiţiei.

"În plus, Consiliul solicită României să evite orice pas înapoi. În acest context, facem apel la părţile implicate în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei şi să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneţia, pentru a menţine astfel independenţa sistemului judiciar şi a păstra intact procesul de reformă în general. Avem încredere că toţi actorii politici implicaţi vor acorda atenţia cuvenită acestor preocupări legitime, în concordanţă cu angajamentul nostru european comun, şi vom fi în continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament", se mai arată în comunicatul de presă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici