RATB dă aproape două milioane de euro pentru cinci troleibuze şi cinci automate de bilete

Regia Autonomă de Transport Bucureşti dă aproape două milioane de euro pentru cumpărarea a cinci troleibuze şi cinci automate pentru bilete ce vor fi amplasate în staţii intermodale, unde se înregistrează fluxuri ridicate de călători.

235 afișări
Imaginea articolului RATB dă aproape două milioane de euro pentru cinci troleibuze şi cinci automate de bilete

RATB dă aproape două milioane de euro pentru cinci troleibuze şi cinci automate de bilete (Imagine: Andrei Moise/ Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţior RATB, valoarea estimată a unui troleibuz este de 335.000 de euro.

De asemenea, este în curs de derulare procedura de achiziţie a cinci automate de vânzare de titluri de călătorie, aparatele având o valoare estimată de 932.500 lei (aproximativ 200.000 de euro), fără TVA.

Reprezentanţii regiei au precizat că atât sumele destinate cumpărării troleibuzelor, cât şi cele necesare achiziţionării automatelor se încadrează în valoarea prevăzută în lista de investiţii aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit acestora, achiziţia de automate vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări primite din partea călătorilor, care doresc să achiziţioneze carduri de călătorie fără a mai depinde de programul centrelor de vânzare din reţeaua regiei. Astfel, automatele vor fi amplasate prioritar în staţiile intermodale, unde se înregistrează fluxuri ridicate de călători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici