Răzvan Sava, fost primar al Capitalei: Am ANULAT în instanţă creşterea taxei de gunoi din sectorul 4

Fostul edil interimar al Capitalei, în prezent preşedintele PNL sector 4, Răzvan Sava, susţine că a câştigat în instanţă anularea deciziilor consiliului sector 4, prin care taxa de salubrizare din sector era majorată. Potrivit lui Sava, CAB a respins, luni, un recurs făcut de primarul Daniel Băluţă.

765 afișări
Imaginea articolului Răzvan Sava, fost primar al Capitalei: Am ANULAT în instanţă creşterea taxei de gunoi din sectorul 4

Răzvan Sava, fost primar al Capitalei: Am ANULAT în instanţă creşterea taxei de gunoi din sectorul 4

„Prin decizia publicată aseară de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul 6389/3/2018, se respinge ca nefondat recursul formulat de Consiliul Local Sector 4 şi spulberă efortul disperat cu care primarul PSD, Daniel Băluţă, se agăţa de această taxă abuzivă şi ilegală. Din dorinţa de a acoperi găurile de la buget, cauzate de o gestionare defectuoasă a banului public, administraţia locală Sector 4, condusă de PSD şi primarul Daniel Băluţă, prin două hotărâri successive a dublat practic taxa de salubrizare fără nici un motiv temeinic şi legal. Ba mai mult, a extins aplicarea acesteia şi copiilor nou-născuţi, motivând că şi aceştia produc gunoi, chiar mai mult decât un adult”, trasnsmite Răzvan Sava, preşedintele PNL sector 4 şi fost primar interimar al Capitalei.

Potrivit lui Sava, la începutul lunii martie, cele două hotărâri au fost atacate în instanţa de contencios administrativ şi fiscal de pe lângă Tribunalul Bucureşti de către grupul de consilieri locali PNL, iar în iunie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea intentată şi a dispus anularea majorării taxei de salubrizare, precum şi suspendarea plăţii majorate până la o decizie definitivă.

Uterior, primarul sectorului 4, Daniel Băluţă a atacat decizia cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

„Prin decizia publicată aseară, Curtea de Apel Bucureşti respinge ca nefondat recursul în dosarul 6389/3/2018 şi stabileşte anularea definitivă a creşterii taxei de salubrizare impusă ilegal, abuziv şi discriminatoriu. Aşadar, se revine la aplicarea hotărârii nr. 95/27.04.2017, cuantumurile fiind de 5.03 Ron/lună/persoană pentru persoane fizice şi respectiv 50 Ron/m3/lună pentru persoane juridice”, explică Sava, printr-un comunicat de presă.

În ianuarie 2018, taxa de salubrizare a fost stabilită în urma hotărârii Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 347/18.12.2017, în cuantum de 12 lei de persoană/lună pentru persoanele fizice, precum şi în cuantum de 80 de lei/metru cub pentru persoanele juridice. Ea a fost mărită de la 5 lei de persoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici