RECHIZITORIU: Nicuşor Constantinescu ar fi finanţat ilegal, de la CJ, excursii pentru copii în scop electoral

Nicuşor Constantinescu ar fi finanţat ilegal în 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, excursii gratuite de o zi la parcul Aquamagic Mamaia pentru 17.614 copii din judeţ, fondurile fiind canalizate, conform DNA, la o societate administrată de o persoană apropiată acestuia

289 afişări
Imaginea articolului RECHIZITORIU: Nicuşor Constantinescu ar fi finanţat ilegal, de la CJ, excursii pentru copii în scop electoral

RECHIZITORIU: Nicuşor Constantinescu ar fi finanţat ilegal, de la CJ, excursii pentru copii în scop electoral (Imagine: Mediafax Foto / Alexandru Hojda)

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie în dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi conflict de interese, se arată cum a suportat Consiliul Judeţean costurile unor excursii gratuite, de câte o zi, la parcul acvatic Aquamagic din Mamaia, pentru peste 17.500 de copii, acţiune ce a avut un caracter profund electoral, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Pe de o parte, excursiile au fost organizate în perioada 1 iunie - 10 iunie 2012, în condiţiile în care în această din urmă zi au avut loc alegerile locale în care inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a câştigat un nou mandat de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Pe de altă parte, finanţarea excursiilor a constituit o modalitate prin care fonduri publice importante au fost canalizate de la bugetul judeţului Constanţa către o societate administrată de o persoană apropiată de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel”, se menţionează în documentul citat.

Astfel, conform DNA, în 7 mai 2012, Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat alocarea sumei de 450.000 de lei către Fundaţia Fantasio Constanţa pentru organizarea şi desfăşurarea Programului "Spectacole pentru copii - Constanţa estival 2012”, în baza unui Protocol de colaborare încheiat între Consiliul Judeţean Constanţa, pe de o parte, şi Fundaţia Fantasio Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, SC Aqualand SA Constanţa, SC Telegondola Mamaia SRL Constanţa, pe de altă parte, scopul programului fiind asigurarea accesului liber al copiilor din mediul rural la obiectivele turistice.

Prin protocolul de colaborare încheiat, părţile au convenit că, în perioada iunie - septembrie 2012, se va asigura accesul liber a circa 150 de copii/zi şi însoţitori în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Aqua Magic şi Telegondola Mamaia.

Iniţial, a fost alocată suma de 450.000 de lei pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor de acces la obiectivele menţionate, masa de prânz, acordarea de diplome şi fotografii, activităţi care urmau să fie efectuate în derularea programului.

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, SC Aqualand SA Constanţa, SC Telegondola Mamaia SRL Constanţa urmau să contribuie în cadrul evenimentului prin acordarea pentru copiii din judeţul Constanţa, în perioada iunie - septembrie 2012, a dreptului de acces, respectiv câte 10.000 de bilete, în limita a circa 150 de copii/zi în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, pe baza listelor întocmite şi comunicate de Consiliul Judeţean Constanţa. Tot pe baza acestor liste, Fundaţia Fantasio Constanţa, în calitate de co-organizator al evenimentului, urma să contribuie în cadrul evenimentului prin acordarea pentru copiii participanţi la program a mesei de prânz, în valoare de 20 de lei/zi/copil.

În perioada 1 - 10 iunie 2012, co-organizatorul SC Aqualand SA Constanţa a facturat cheltuieli cu costul biletelor de intrare în sumă de 176.140 de lei pentru participarea la program a unui număr total de 17.614 copii, ceea ce înseamnă că în doar în nouă zile, cu menţiunea că la data de 6 iunie parcul a fost închis, ar fi participat la eveniment cu 7.614 copii (peste 75 la sută) mai mult decât numărul maxim al biletelor de intrare aprobate, de 10.000 bilete pentru întreaga perioadă de patru luni, respectiv iunie - septembrie 2012, pentru care fusese repartizată suma de 450.000 de lei.

Mai mult, autoritatea deliberativă a aprobat alocarea sumei pentru un număr de 10.000 de bilete, în limita a circa 150 de copii/zi la preţul de 10 lei/zi/copil în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, începând cu ora 14:30, or SC Aqualand SA Constanţa a facturat cheltuieli cu bilete de intrare pentru un număr de 17.614 bilete, din care 10.093 bilete au fost, cel puţin aparent, utilizate în doar patru zile şi acestea fiind în zile de sâmbătă şi duminică, contrar celor stabilite prin hotărâre şi scopului organizării evenimentului, acela de a asigura accesul liber al copiilor din mediul rural la obiectivele turistice, în limita a circa 150 de copii/zi la preţul de 10 lei/zi/copil în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri.

De asemenea, Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat alocarea sumelor de la bugetul judeţean pentru asigurarea mesei de prânz în cuantum de 20 de lei/copil, în sarcina coorganizatorului Fundaţia Fantasio Constanţa. Or, SC Aqualand SA Constanţa a facturat şi cheltuieli cu masa, în sumă 174.590 de lei, pentru un număr de 17.459 participanţi la preţul de 10 lei/zi/copil, contrar celor stabilite prin hotărâre şi al scopului organizării evenimentului.

La data de 8 iunie 2012, Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de autoritate deliberativă, a aprobat suplimentarea sumei alocate de la bugetul judeţului Constanţa pentru organizarea şi desfăşurarea Programului "Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2012”, ediţia a VI, cu suma de 600.000 de lei şi includerea în program a încă unui număr de 20.000 de copii, suma totală alocată pentru acest program fiind de 1.050.000 de lei, pentru 30.000 de copii, accesul liber la eveniment fiind permis în toate zilele săptămânii.

Prin aceeaşi hotărâre din 8 iunie, s-a aprobat şi acordarea, numai pentru copiii care vizitau obiectivul Aqua Magic, a unei gustări şi a unei băuturi răcoritoare în preţul de 10 lei/zi/copil, aşa cum de altfel şi fuseseră aparent prestate toate serviciile de către SC Aqualand SA Constanţa, în perioada 1 - 10 iunie 2012, în toate zilele săptămânii, inclusiv sâmbăta şi duminica, înainte de aprobarea hotărârii şi fără cerinţa prezentării vreunui tabel justificativ al identităţii persoanelor.
Prin urmare, co-organizatorul SC Aqualand SA Constanţa a facturat către co-organizatorul Fundaţia Fantasio Constanţa, în baza facturii nr.43/13.06.2012 în sumă totală de 350.730 de lei, cheltuieli cu biletele de intrare, în sumă de 176.140 de lei, pentru un număr de 17.416 participanţi la preţul de 10 lei/zi/copil şi cheltuieli cu masa în sumă 174.590 de lei, pentru un număr de 17.459 participanţi la preţul de 10 lei/zi/copil, deşi cheltuielile cu masa fuseseră stabilite în sarcina co-organizatorului Fundaţia Fantasio Constanţa şi nu a SC Aqualand SA Constanţa.

"Cu toate că prin HCJ Constanţa nr.212/08.06.2012 s-a încercat să se dea o tentă de legalitate serviciilor care ar fi fost prestate de SC Aqualand SA Constanţa, înainte de iniţierea hotărârii, Consiliul Judeţean Constanţa nu a predat niciun document din care să rezulte efectuarea în realitate a unor operaţiuni privind organizarea şi desfăşurarea în perioada 01.06.2012 - 10.06.2012, a unor acţiuni culturale la care ar fi participat cei 17.614 participanţi, din care 11.144 copii din localităţile din judeţ şi 6.470 copii din municipiul Constanţa, în sensul că nu a fost identificat niciun document care să probeze identitatea celor 17.614 copii care ar fi participat la eveniment, modalitatea în care aceştia au fost transportaţi în cele nouă zile, în special cei 11.144 de copii din localităţile din judeţ şi nici un document care să probeze realitatea operaţiunilor privind cheltuielile cu masa solicitate spre decontare, astfel cum acestea au fost facturate în sumă totală de 174.590 de lei", se precizează în rechizitoriul DNA.

Conform datelor prezentate în centralizatorul anexat facturii rezultă că numai în ziua de 9 iunie 2012 ar fi fost transportaţi din localităţile din judeţ, la obiectivul Aqua Magic, un număr de 3.338 de copii, ceea ce ar presupune că pentru efectuarea transportului ar fi fost necesare peste 66 de autocare a câte 50 de locuri fiecare, care ar fi asigurat participarea la acest eveniment cultural într-o singură zi. "Se poate aprecia, aşadar, că Fundaţia Fantasio Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa au înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive şi cheltuieli nereale în sumă totală de 350.730 de lei, pe baza facturii fiscale nr. 43/13.06.2012 emisă de SC Aqualand SA Constanţa, privind presupuse acţiuni culturale neidentificate şi neidentificabile pe bază de documente justificative, acţiuni culturale care s-ar fi desfăşurat la obiectivul Aqua Magic, în perioada 01.06.2012 - 10.06.2012 şi la care ar fi participat un număr de 17.614 participanţi, din care 17.459 participanţi ar fi primit şi o masă la preţul de doar 10 lei/zi/copil, faţă de 20 de lei/zi/copil, cât fusese aprobat”, se mai arată în documentul citat.

De altfel, auditorii publici externi ai Curţii de Conturi au constatat, cu ocazia controlului efectuat la Consiliul Judeţean Constanţa cu privire la exerciţiul bugetar aferent anului 2012, faptul că, deşi pentru derularea acestui program a fost alocată suma totală de 1.050.000 de lei, în anul 2012, au fost efectuate plăţi pentru desfăşurarea activităţilor acestui program, în cuantum total de doar 500.000 de lei, din care 180.000 de lei a fost plătită pentru SC Aqualand SA Constanţa. De asemenea, suma de 330.050 de lei a fost plătită pentru Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, însă nici această instituţie publică, şi nici SC Aqualand SA Constanţa nu au prezentat documentele justificative care să probeze efectuarea în realitate a unor operaţiuni economice.

Pe baza documentelor existente la dosarul cauzei, rezultă că SC Aqualand SA Constanţa a decontat cheltuieli cu intrarea la obiectivul Aqua Parc pentru un număr de 17.614 copii, din care 11.144 ar fi fost transportaţi din localităţile judeţului cu 225 de autocare, iar transportatorul a decontat cheltuieli cu transportul la acelaşi obiectiv, în aceeaşi perioadă, pentru un număr de 6.484 de participanţi, cu un număr de 131 de autocare, inclusiv în ziua de 06 iunie 2012, când parcul a fost închis.

Procurorii susţin însă că printre înscrisurile predate în cursul urmăririi penale nu se regăseşte niciun document din care să rezulte datele de identificare ale mijloacelor de transport, respectiv numerele de înmatriculare a celor 225 sau 131 de autocare, precum şi datele de identitate ale participanţilor la eveniment, recte ale copiilor transportaţi la obiectivele turistice, pe baza listelor transmise de Consiliul Judeţean Constanţa, aşa cum organizatorii au convenit prin protocolul de colaborarea anexat hotărârii de aprobare a fondurilor bugetare.

Procurorii DNA susţin că în aceste condiţii se poate aprecia că Fundaţia Fantasio Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa au înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive şi cheltuieli nereale şi au efectuat plăţi nelegale privind presupuse acţiuni culturale care ar fi fost efectuate prin programul "Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2012”, în sumă de 1.086.659,38 lei, din care suma de 583.935,01 lei a fost plătită din fonduri publice în anul 2012, iar partenerii coorganizatori, SC Aqualand SA Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi SC Metropolitan SRL Constanţa au furnizat documente justificative privind presupuse operaţiuni economice care în fapt nu au existat, ajutând şi înlesnind la efectuarea unor plăţi nelegale din fondurile publice.

Deşi mai multe şcoli din judeţ au comunicat că, în perioada analizată, elevii acestor unităţi nu au fost transportaţi la obiectivul Aqua Magic, cu toate acestea, Fundaţia Fantasio a decontat, din fonduri publice, costurile unor astfel de excursii pentru sute de elevi.

Apoi, din declaraţiile mai multor martori audiaţi în cauză rezultă implicarea directă a unor membri ai Partidului Social Democrat ori a unor primari şi funcţionari publici din judeţ în organizarea şi desfăşurarea excursiilor în perioada imediat premergătoare alegerilor locale. Spre exemplu, directoarea şcolii din comuna Pecineaga a declarat că în perioada respectivă, la această unitate de învăţământ erau înscrişi 300 - 350 de elevi şi că a existat iniţiativa de a trimite elevi în excursii la Aquamagic. Martora a declarat că s-a opus acestei iniţiative, solicitând ca ea să se desfăşoare într-o zi nelucrătoare şi a interzis personalului didactic să însoţească elevii într-o eventuală excursie. În continuare, ea a precizat că, deoarece primarul a insistat, circa 70 de elevi care au participat la excursie au fost însoţiţi de funcţionari publici din Primărie. Cu toate acestea, Fundaţia Fantasio a decontat, din fonduri publice, costurile unei excursii la Aquamagic pentru 130 de elevi de la şcoala din Pecineaga.

Şi fosta directoare a Liceului din comuna Dobromir le-a declarat procurorilor că excursia la Aquamagic nu a fost organizată de către şcoală, motiv pentru care însoţitorii copiilor nu au fost cadre didactice, ci funcţionari ai primăriei. Din investigaţiile efectuate de poliţişti în Dobromir a rezultat că deplasarea copiilor din comună la parcul Aquamagic s-a făcut pe cheltuiala Consiliului Judeţean Constanţa, listele elevilor participanţi fiind întocmite de organizaţia PSD Dobromir.

Procurorii DNA au mai precizat că, după cum rezultă din verificările efectuate în faza de urmărire penală, între Nicuşor Constantinescu şi apropiaţii săi, pe de o parte, şi administratorul SC Aqualand SA Constanţa, Sorina Gina Hortolomei Moscu, există strânse legături.

Conform datelor comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, Hortolomei Moscu a fost angajata SC Sigma Trading SA în perioada 1997 - 2001, în perioada 2001 - 2009 a fost angajata SC Pomacost SA, iar din februarie 2013 este angajata SC APV Media Turism SRL. Asociaţii persoane fizice ai SC Sigma Trading SA sunt Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre, Mihail Gheorghe Cârciog, Sorin Strutinski şi Nicolae Moga, administrator fiind Mihai Mazăre, în timp ce SC Pomacost SA a fost administrată de vărul primar al lui Radu Mazăre, defunctul Popa Basarab. Acţiunile SC AVP Media Turism SA sunt deţinute de către mama lui Radu Mazăre, Victoria Gabriela Mazăre, şi fratele acestuia, Mihai Mazăre, administrator fiind cea dintâi.

De asemenea, Hortolomei Moscu controlează SC Millenium Global Development SA, care este administrată de către SC Galactica House SRL. Părţile sociale ale SC Galactica House SRL aparţin SC Clubo Galactic SRL şi fiicei Sorinei Hortolomei Moscu, Georgiana Andreea Şerban. Părţile sociale ale SC Clubo Galactic SRL sunt deţinute integral de aceasta din urmă, care este şi administratorul firmei.

Relaţia dintre Sorina Gina Hortolomei Moscu şi Nicuşor Constantinescu are o vechime considerabilă, în condiţiile în care SC Millenium Global Development SA a fost implicată în faptele comise în perioada 2004 - 2005 de către preşedintele suspendat al CJ Constanţa, pentru care acesta este judecat alături de Radu Mazăre şi alte persoane în dosarul nr.6536/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, mai arată procurorii în documentul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici