Reduceri suplimentare la taxa de poluare auto

Persoanele care vor cumpăra un autovehicul începând cu 1 iulie, dată de la care va fi percepută taxa de poluare auto, vor beneficia de reduceri suplimentare celor decise deja prin ordonanţa de introducere a acestei taxe, calculate în funcţie de starea tehnică generală a maşinii, dotare şi vechime.

262 afișări
Imaginea articolului Reduceri suplimentare la taxa de poluare auto

Reduceri suplimentare la taxa de poluare auto

Elementele de depreciere în funcţie de care este calculată taxa de poluare auto vor fi evaluate contra cost de către Registrul Auto Român, iar cumpărătorii nemulţumiţi de valoarea taxei de poluare vor avea posibilitatea să conteste suma, apelând la un expert autorizat din cadrul Corpului Experţilor Tehnici.

"Pot fi acordate, prin norme, reduceri suplimentare faţă de grila din anexa patru de la ordonanţă (care stabileşte grila privind cotele de reducere a taxei în funcţie de vechimea autovehiculului - n.r.) în funcţie de numărul de kilometri parcurşi, dacă este o altă vechime decât cea înscrisă în documente şi contribuabilul demonstrează acest lucru, dacă aspectul interior/exterior este mai prost faţă de nivelul standard - asta înseamnă revopsiri, zgârieturi -, şi în funcţie de gradul de dotare cu aer condiţionat şi air bag", a spus Mihai Hură, director în Ministerul Economiei şi Finanţelor.

El a apreciat că aceste prevederi corespund solicitărilor primite din partea Comisiei Europene, conform cărora taxa auto trebuie să scadă în funcţie de valoarea de piaţă a maşinii.

Diferenţa dintre taxa auto plătită şi taxa de poluare auto va fi restituită proprietarilor de autovehicule în maximum 45 de zile de la solicitare, pe baza unei documentaţii, incluzând copia sau originalul chitanţei, ordinului de plată sau extrasului de cont care atestă plata taxei, copia cărţii de identitate şi certificatul de înmatriculare al maşinii în original, conform normelor metodologice privind aplicarea OU 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

"Am încercat pe cât posibil să nu purtăm oamenii pe drumuri ca să-şi recupereze aceşti bani şi avem posibilitatea să fie viraţi fie într-un cont indicat de către contribuabil, fie direct la trezoreria statului din zona unde are domiciliul. Documentanţia nu este stufoasă şi omul poate să intre în posesia sumei în 45 de zile de la depunerea documentaţiei complete", a afirmat Hură.

Conform normelor metodologice aprobate de Guvern, atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este scos ulterior din parcul auto naţional, valoarea reziduală a taxei este restituită la cererea contribuabililor.

Scoaterea din parcul naţional reprezintă exportul autovehiculelor în afara teritoriului comunitar, transferul şi înmatricularea pe teritoriul altui stat membru, precum şi distrugerea accidentală şi predarea acestora în vederea dezmembrării. Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional.

Întrebat ce se întâmplă dacă proprietarul şi-a vândut între timp maşina, directorul din Ministerul Finanţelor a arătat că, în acest caz, persoana în cauză "şi-a recuperat practic, prin preţul de vânzare, şi contravaloarea sau bucata de taxă care rămâne până la exploatarea autoturismului respectiv".

"Deci nu poate să facă dovada cel care a cumpărat-o, să meargă să ceară de la Fisc (diferenţa dintre taxa auto şi taxa de poluare auto - n.r.). Poate să solicite cel care a făcut înmatricularea", a adăugat Hură. Executivul a decis, în luna aprilie, introducerea taxei de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe, aceasta urmând să înlocuiască, la 1 iulie 2008, taxa de primă înmatriculare aflată în vigoare.

După noua grilă, taxa creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici