REPORTAJ - Bărbatul care de 15 ani trăieşte cu ficatul altcuiva: Viaţa e frumoasă, un dar de la Dumnezeu

Gheorghe Penea este primul caz reuşit de transplant de ficat din România. În urmă cu 15 ani îşi număra zilele pe care le mai avea de trăit. După operaţia de transplant, viaţa lui a devenit "mai frumoasă, mai preţioasă, cel mai mare dar de la Dumnezeu".

5237 afişări
Imaginea articolului REPORTAJ - Bărbatul care de 15 ani trăieşte cu ficatul altcuiva: Viaţa e frumoasă, un dar de la Dumnezeu

REPORTAJ - Bărbatul care de 15 ani trăieşte cu ficatul altcuiva: Viaţa e frumoasă, un dar de la Dumnezeu (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / Andrei Pungovschi)

Gheorghe Penea a serbat împreună cu cel care i-a dat şansa la o nouă viaţă, profesorul doctor Irinel Popescu, dar şi cu alţi pacienţi transplantaţi, 15 ani de când pentru prima dată în România s-a deschis o nouă eră în chirurgia transplantului de ficat.

Îşi aminteşte fiecare clipă din zilele în care i s-a propus să facă transplant. Emoţiile, temerile, dar şi bucuria revenirii la viaţă îi sunt mereu vii în memorie. Nu uită nicio clipă să mulţumească familiei tânărului de 33 de ani de la care a fost prelevat ficatul care i-a redat viaţa, atunci aproape de ultimele clipe. Nu uită să aprindă o lumânare şi să vorbescă, privind spre cer, cu cel care l-a salvat.

"Era în 15 aprilie 2000, acum 15 ani şi trei zile. Life is good! Viaţa este foarte frumoasă! Este cel mai mare dar de la Dumnezeu, cel mai mare dar de la Dumnezeu", spune Gheorghe Penea, privind undeva în trecut.

"În acea perioadă sufeream de ciroză într-un stadiu terminal. Nu mă puteam obişnui cu gândul că mi-am încheiat socotelile pe acest pământ. Aveam 47 de ani. Eram internat într-un spital din provincie. Am fost trimis la Bucureşti. Am aflat ce urma să se întâmple. Am aflat şi că un tânăr va pleca la cer, dar îmi va lăsa mie ficatul lui sănătos. În primele zile, sau poate în prima săptămână după transplant, mi-am pus tot felul de probleme, am avut tot felul de vise. Înţelegeam ce s-a petrecut cu mine, dar nu înţelegeam exact cum funcţionează toată povestea asta şi mă chinuia, pe de o parte, întrebarea cum este posibil, pe de altă parte, mă gândeam şi la cel de la care aveam acest ficat. Îmi doream foarte mult să-i cunosc familia, să le spun cât de mult le mulţumesc pentru ceea ce au făcut pentru mine. Să le spun tot ceea ce aveam de spus în legătură cu gestul lor minunat", povesteşte Gheorghe Penea.

Cu gândul la cel care i-a oferit o nouă viaţă, a făcut toate demersurile să-i găsescă familia.

"M-am întâlnit cu familia, i-am căutat până când i-am găsit. Sunt nişte oameni extraordinari din Braşov, familia Papuc. Donatorul avea doar 33 de ani, a suferit un atac cerebral. Era căsătorit şi avea o fetiţă de 10 ani atunci când a murit. Familia lui m-a primit cu mult drag. Simţeam pe chipul lor tristeţea şi jalea pricinuite de dispariţia celui drag, dar totodată bucuria că el trăieşte prin mine, că nu a plecat de tot", îşi aminteşte bărbatul, în timp ce ochii îi sunt plini de lacrimi.

Cea mai complicată perioadă a fost după operaţie, când avea dureri şi nu ştia dacă va trăi, dar simţea că noul ficat, deşi era străin, devenise al său.

"Prima săptămână a fost mai complicat, pentru că era o chestie foarte, foarte proaspătă. Era şi inedită pentru mine, până la urmă pentru toţi cei din jur. Eram confuz, aveam dureri, nu ştiam dacă voi trăi sau dacă am scăpat de chin. Dar, încetul cu încetul, văzând că a mai trecut o zi şi încă una, am început să capăt curaj să mă obişnuiesc cu ficatul cel nou. De fapt, am încercat nici să nu mă mai gândesc foarte mult la boală, să mă gândesc că ceea ce a fost rău în mine nu mai există, iar acest ficat nou, deşi era străin, devenise al meu. În momentul transplantului, diferenţa de vârstă dintre mine şi donator era de 15 ani. Era mai tânăr. Aşa că, după ce mi-a pus ficatul lui, evident că m-am simţit de 33", mai spune Gheorghe Penea.

Atunci când i s-a propus să facă transplant s-a gândit că s-ar putea să nu reuşească operaţia, dar ştia că nu riscă nimic, pentru că oricum nu ar mai fi avut de trăit decât câteva zile.

"Am fost întrebat de foarte multe ori dacă nu mi-a fost frică de operaţie, că nu va reuşi. Alţii mi-au spus de-a dreptul: «Ce curaj ai avut să faci aşa ceva!». Nu se pune problema să fi avut sau nu curaj. Practic, eu eram într-o fază terminală, după propria-mi părere, era o chestiune de zile, cinci-şase zile în care aş mai fi putut să trăiesc. Nu a fost vorba despre niciun fel de risc, pentru că n-aveam ce să risc, sfârşitul îl cunoşteam. La modul foarte sincer, am fost cu fosta mea nevastă şi i-am arătat locul unde o să-mi petrec următorul timp. Mă resemnasem, asta era. Probabil că e mai greu de simţit chestia asta. Părerea mea este că atunci când eşti aproape de punctul final, îţi dai seama că este o chestie implacabilă, asta este, te gândeşti, cum mă gândeam eu, că în curând o să aflu răspunsul ăsta care ne chinuie pe toţi: O fi ceva dincolo? N-o fi? M-am despărţit de soţie la patru ani după operaţie şi nu m-am recăsătorit, încă am 15 ani, sunt încă tânăr. Aveam 47 ani la momentul transplantului, aceeaşi vârstă pe care o am şi acum. Am rămas prieten cu domnul profesor, reprezintă foarte mult pentru mine. Până la urmă, fără dumnealui nu aveam plăcerea să discutăm acum, aici. Categoric nu. Cineva trebuia să spargă gheaţa. M-am gândit să fiu eu ăla, norocos. Aşa a vrut Dumnezeu", mai spune Gheorghe Penea..

Suferinţa, boala, "reînvierea", cum îi place să spună, l-au făcut pe Gheorghe Penea să se apropie mai mult de Dumnezeu.

"Eu sunt credincios. M-am apropiat mult mai mult de Dumnezeu, pentru că am reuşit să înţeleg altfel lucrurile, iar eu chiar cred. Nu pot spune că merg foarte des la biserică. Îmi place să merg mai ales în zilele în care nu este foarte mare aglomeraţie, când este mult mai puţină lume în biserică. Simt nevoia să pot vorbi lui Dumnezeu, or în aglomeraţie, cu multă lume, nu reuşesc să-i spun câte am să-i spun mereu", mai spune Penea.

Acum, viaţa lui este ca a oricărui alt om. Îşi iubeşte ficatul şi îl protejează de ceea ce nu i-ar face bine. Munceşte pe şantier la fel ca înainte de operaţie, face sport şi se plimbă.

"O zi de-a mea, de acum. Adică o zi de ieri? Păi, eu am fost întotdeauna un om activ şi am încercat să fiu mult mai pasiv în ultimii şase ani. Nu m-am simţit bine în această pasivitate şi atunci am intrat din nou în joc, ca să spun aşa, şi am început, în debutul lui martie, un proiect nou şi acum sunt total dedicat lui. Asta înseamnă că mă trezesc dimineaţă pe la 7.00-8.00, îmi beau cafeaua, merg pe şantier, urmăresc lucrările şi mă întorc la 6.00-7.00 seara. Aş vrea să vă spun că ritmul vieţii mele nu s-a schimbat odată cu transplantul, deşi, sigur, prima perioadă, unu-doi ani, poate. Dar am încercat să nu mă gândesc niciodată la boală, la faptul că sunt transplantat, la faptul că trebuie să urmez un tratament postoperator. Eu nu ştiu cât de adevărată poate fi acest lucru. Am auzit că anumiţi subiecţi, care au alte feluri de transplant, au simţit, au văzut alte lucruri care aveau cumva corespondenţă cu personalitatea acelui donator. Eu nu am resimţit nimic la mine care să aibă legătură cu chestia asta", mai spune Penea.

El susţine că viaţa i-a fost redată graţie profesorului Irinel Popescu şi echipei acestuia, iar acum, după 15 ani, poate să spună că se simte extraordinar.

"Fac şi sport, mănânc probabil aceleaşi lucruri ca şi ceilalţi oameni. Nu am neapărat restricţii, restricţii sunt la alcool, dar întrucât nu-mi lipseşte alcoolul, pentru că nu beau de regulă, nu am niciun fel de problemă de felul acesta. Cred că cel mai greu a fost să-mi reevaluez, până la urmă, viaţa şi să îmi dau seama că mi s-a oferit o a doua şansă, şi atunci sigur că să mă gândesc mult mai bine la ceea ce am de făcut şi la modul în care o să-mi trăiesc această perioadă de revenire la viaţă", mai spune Penea.

Un număr de 669 de operaţii de transplant hepatic au fost realizate în România, la Institutul Clinic Fundeni, în 15 ani de la prima astfel de intervenţie reuşită, realizată pe 15 aprilie 2000, de profesorul Irinel Popescu, care a pus bazele şcolii româneşti de transplant hepatic.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici