REPORTAJ - Candidaţii la Medicină speră să poată face carieră în ţară: Nu e vorba de bani, ci de pasiune - FOTO

Absolvenţii de liceu care aspiră la statutul de "medicinist" spun că şi doresc să lucreze în ţară, cu speranţa că se poate schimba ceva în sistem, şi că au ales din pasiune să se facă doctor sau asistent medical, fără ca banii şi tentaţia străinătăţii să fie motivaţiile principale.

1714 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ - Candidaţii la Medicină speră să poată face carieră în ţară: Nu e vorba de bani, ci de pasiune - FOTO

REPORTAJ - Candidaţii la Medicină speră să poată face carieră în ţară: Nu e vorba de bani, ci de pasiune - FOTO (Imagine: Razvan Lupica/ Mediafax Foto)

Sute de absolvenţi de liceu, emoţionaţi, cu dosare albe în mâini şi însoţiţi de părinţi sau prieteni, formează marţi dimineaţă mai multe cozi la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Capitală. Stau la rând în curte, dar şi pe stradă, aşteptând liniştiţi să-şi depună dosarele de înscriere.

Unii dintre ei, veniţi din provincie, s-au aşezat la coadă încă înainte de 9.00, ora la care a început depunerea dosarelor. Statul la rând durează aproape două ore, iar numărul mare de candidaţi face ca emoţiile acestora să crească.

Înainte să se aşeze la coadă, tânăra Lisa Sârghei consultă la avizier, pentru ultima dată, lista cu documentele necesare înscrierii. Mărturiseşte că şi-a dorit de mică să devină medic, iar lucrurile s-au clarificat definitiv în clasa a X-a, după ce ea însăşi a ajuns să fie pacient.

"Am avut întotdeauna o dorinţă - să devin medic -, dar mi-am clarificat lucrurile cam în clasa a X-a, în urma unei operaţii pe care a trebuit să o fac. Atunci mi-am dat seama că meseria asta chiar îmi place", spune Lisa.

Lisa a ales UMF "Carol Davila" pentru că avea informaţii că aceasta este o universitate foarte bună, unde "se învaţă", după cum au asigurat-o profesorii ei. În plus, tânăra este din Bucureşti şi nu a dorit să plece departe de casă.

Îşi doreşte să devină chirurg şi spune că neajunsurile din sistem nu o descurajează, visul său fiind mai presus de orice.

"Sincer, eu chiar nu cred că nu se poate schimba ceva. Mi-am ales câteva modele: sunt trei doctori români, au făcut facultatea în România, au plecat ulterior în străinătate, în Franţa, Canada şi Germania, apoi s-au întors. Sunt toţi trei neurochirurgi şi chiar vor să schimbe ceva în sistem", spune tânăra.

Lisa pleacă la drum convinsă că meseria pe care şi-a ales-o îi poate aduce satisfacţii chiar şi în ţară. Nu îşi propune să plece în străinătate decât pentru a se specializa şi pentru a putea aduce în România tehnici noi. Nici măcar argumentele financiare în favoarea străinătăţii nu par să îi schimbe convingerile.

"Mă gândesc foarte serios să plec în timpul rezidenţiatului în afară, dar nu ştiu dacă aş putea să rămân acolo în urma finalizării rezidenţiatului. Cred că totuşi m-aş întoarce. Nu ştiu ce se va întâmpla până atunci, mai e foarte mult, dar cred că, totuşi, m-aş întoarce. Nu aş veni aici doar cu gândul de a lucra la privat, doar pentru bani. Nu e vorba de bani aici, e vorba de pasiune. Dacă ar fi fost vorba de bani, nu aş fi ales 13 ani de muncă continuă. De fapt, o viaţă întreagă de muncă continuă. Nu e vorba de bani, aş lucra oriunde", adaugă ea.

 

"O meserie trebuie să o faci din plăcere"

La o coadă din interiorul universităţii, Luiza aşteaptă să facă primul pas către meseria de asistent medical generalist, pe care şi-a ales-o de mică şi despre care crede că îi poate oferi multe oportunităţi.

"De când eram mică mi-am dorit să fiu cadru medical. Mi se pare o meserie curată, frumoasă", spune proaspăta absolventă de liceu.

Tânăra susţine că nu o descurajează salariile mici, pentru că există soluţii dacă lucrurile nu se îndreaptă până când va ajunge ea să profeseze: poate pleca în străinătate sau poate lucra în mediul privat, pentru venituri mai mari.

Luiza nu ia în calcul şi înscrierea la alte facultăţi, pentru că ştie clar ce vrea să facă în viitor. "Dacă reuşesc să intru aici, bine. Dacă nu, mă înscriu şi la anul", susţine tânăra.

Andrei Vasilescu a venit din Piteşti să intre tot la UMF "Carol Davila". A luat 9,65 la bacalaureat şi, cu toate că a terminat la profilul uman, meseria de medic i se pare cea mai nobilă şi crede că i se potriveşte.

"Eu sunt o fire volubilă şi îmi place să interacţionez cu oamenii foarte mult, ceea ce constituie, cred, un avantaj. Facultatea aceasta am ales-o ţinând cont că este una dintre cele mai bune, este recunoscută şi internaţional şi e aproape de casă. Am auzit numai cuvinte de laudă despre ea", explică el.

Nu s-a hotărât încă ce specializare ar dori să urmeze, dar crede că în cei şase ani pe care îi are la dispoziţie se poate gândi şi la asta. "Iniţial, pornisem pe chirurgie cardiovasculară, dar m-am documentat mai mult şi am văzut că este o ramură destul de grea, aşa că o să văd la faţa locului. Am destul timp să mă decid", susţine Andrei.

Tânărul nu are de gând să se înscrie şi la alte facultăţi, dar a recunoscut că îşi doreşte să urmeze Medicină şi pentru că acest domeniu îi asigură unele oportunităţi pentru a pleca în străinătate.

"Este unul dintre motivele principale. Medicina este aceeaşi peste tot, o poţi profesa oriunde. Este un plus acest lucru şi mi se pare un lucru bun că putem să plecăm, că putem să interacţionăm cu alţi profesori şi alţi medici din străinătate. Sunt schimburi de experienţă foarte bune. (...) Mie nu mi se pare că salariul trebuie să fie un criteriu pentru a alege o meserie. O meserie trebuie să o faci din plăcere, nu trebuie să o faci pentru interese financiare", mai spune Andrei.

Claudia Olaru a terminat bacalaureatul cu media 9,85, absolvind, la fel ca Andrei, profilul filologie.

"Am ales Medicina, în primul rând, pentru că este o provocare. Este un domeniu greu, este o facultate grea şi trebuie să fii foarte bun ca să reuşeşti. În al doilea rând, am ales facultatea aceasta pentru că îmi plac oamenii, îmi place să îi ajut. Îmi place domeniul ca atare, pentru că poţi să faci bine şi să fii bun în acelaşi timp. Noi venim de la profil uman, de la filologie, şi a fost chiar o provocare. Am făcut-o şi ca să vedem dacă suntem în stare. Până acum este bine, sperăm să reuşim", spune Claudia.

Tânăra povesteşte că în clasa a X-a şi-a dat seama că nu a făcut cea mai bună alegere pentru viitorul ei, iar acela a fost momentul când a început să se pregătească pentru Medicină.

"În momentul în care realizezi că filologia, poate, nu e pentru tine, pentru toată viaţa, atunci te reorientezi spre altceva. Noi ne-am reorientat la timp, ne-am gândit că am vrea altceva, nu am mai putut să ne mutăm la un alt profil, pentru că ar fi trebuit să dăm nişte diferenţe, dar ne-am apucat de pregătire la chimie şi biologie şi a fost bine, în final am reuşit să recuperăm. Emoţiile vor fi mari, pentru că este şi concurenţă mare. Acesta cred că va fi şi motivul pentru care vor fi subiecte grele. Eu am pus, ca un plan B, Limbile străine, dar vreau Medicină. Aş rămâne mai degrabă un an acasă dacă nu intru", spune ea.

Despre planuri, Claudia mărturiseşte că nu visează să plece în străinătate. La fel ca Lisa, ar dori să se poată pregăti mai bine în afara României, dar să profeseze aici.

"Mi-ar plăcea să fac nişte stagiaturi, nu neapărat să lucrez în străinătate. Mi-ar plăcea să mă pregătesc pe anumite specializări în străinătate şi apoi să revin în ţară. Nu cred că aş pleca definitiv", susţine tânăra.

Tot Claudia, deşi conştientă că sistemul actual de sănătate din România este departe de ceea ce şi-ar dori ea, porneşte către acest domeniu cu speranţa că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi în următorii ani.

"Ar însemna să fim ipocriţi şi să spunem că banii nu contează deloc. Până la urmă, noi suntem din provincie şi să trăieşti în Bucureşti cu un salariu de rezident este greu fără ajutorul părinţilor. Noi sperăm ca lucrurile să se îmbunătăţească. Totuşi, mai sunt şase ani până noi terminăm. Sunt şi banii un motiv, dar cred că e vorba şi de deschiderea oamenilor. Ar trebui să ni se ofere oportunitatea să ne formăm aici. E un haos, dar nu cred că putem să generalizăm. Sunt medici buni şi dedicaţi, sunt medici interesaţi. Sunt asistente bune şi dedicate, sunt asistente interesate. Cred că depinde de norocul fiecăruia, la cine nimereşte. Eu sunt ferm convinsă că majoritatea oamenilor care dau la Medicină vor să facă asta. E foarte greu să faci Medicină având ca motivaţie banii. E un domeniu greu", mai spune tânăra.

Siguranţa că îşi poate găsi mai uşor un loc de muncă după finalizarea studiilor, dar şi faptul că ar putea ajunge să lucreze în străinătate, sunt principalele motive pentru care şi Ana Teodora Furtună a ales Facultatea de Asistenţă Medicală Generalistă de la UMF "Carol Davila".

"M-am gândit că e cel mai bine pentru mine. E o facultate de doar patru ani şi pot să îmi găsesc mai uşor un post după. O să mă mai înscriu la o postliceală, dacă nu intru. Dar îmi doresc foarte mult să intru. Dacă mi se oferă şansa, o să plec în străinătate", mărturiseşte tânăra.

 

"Plec din ţară doar dacă nu găsesc aici loc de muncă"

Asistent medical vrea să devină şi Eusebiu Iacob, venit din Tecuci să dea admitere la Bucureşti.

"Am ales această facultate pentru că întotdeauna mi-a plăcut domeniul sănătate. E un domeniu care mă atrage. Am preferat Asistenţa medicală pentru că Medicina se face foarte mult, e foarte obositoare, solicitantă. Şi am ales «Carol Davila» pentru că este o universitate cunoscută, de renume, cu studenţi buni. Deocamdată, mă înscriu doar aici. În caz că nu intru, poate mă înscriu în altă parte", spune tânărul.

La fel ca cei mai mulţi tineri care aspiră să lucreze în domeniul medical, Eusebiu afirmă că s-a gândit şi el la posibilitatea de a pleca să muncească în străinătate, însă aceasta ar fi o soluţie pentru cazul în care sistemul medical românesc nu i-ar putea face loc.

"În principiu, m-am gândit şi să plec în străinătate. Dar voi face asta doar dacă în ţară nu se găsesc locuri de muncă sau dacă se intră foarte greu în spital. Străinătatea este o variantă", mai spune candidatul din Tecuci.

Anul acesta, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti sunt disponibile, la cele patru facultǎţi, 930 de locuri finanţate de la buget şi 520 de locuri la taxǎ.

La Facultatea de Medicină sunt scoase la concurs 510 locuri la buget şi 250 locuri cu taxă, la Facultatea de Medicină Dentară - 131 de locuri la buget şi 125 cu taxă, la Facultatea de Farmacie - 141 de locuri la buget şi 100 cu taxă, la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) - 95 locuri la buget şi 45 cu taxă, iar la FMAM alte specializări - 53 de locuri bugetate.

Admiterea se face prin examen scris, iar taxa de înscriere este de 200 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici