Prima pagină » Economic » Compania rusă Lukoil, cu o prezență puternică și în România, își vinde activele internaționale după sancțiunile impuse de SUA. Veniturile gigantului petrolier ar putea scădea cu 30%

Compania rusă Lukoil, cu o prezență puternică și în România, își vinde activele internaționale după sancțiunile impuse de SUA. Veniturile gigantului petrolier ar putea scădea cu 30%

Al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, Lukoil, a anunțat luni că intenționează să vândă activele sale internaționale, ca urmare a sancțiunilor impuse de Statele Unite.
Compania rusă Lukoil, cu o prezență puternică și în România, își vinde activele internaționale după sancțiunile impuse de SUA. Veniturile gigantului petrolier ar putea scădea cu 30%

Într-un comunicat transmis luni seară, compania energetică Lukoil, cu sediul central la Moscova, a confirmat că a început să caute cumpărători pentru afacerile sale din străinătate, informează Politico și Bloomberg.

Decizia, se arată în comunicat, a fost luată „ca urmare a introducerii de măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către unele state”, ceea ce a obligat grupul să anunțe „intenția de a vinde activele sale internaționale”.

„Lukoil este terminată”

Un fost director al Lukoil, citat de Politico, a declarat sub protecția anonimatului că această măsură ar putea duce la o scădere cu aproximativ 30% a veniturilor și profiturilor companiei.

„Lukoil este terminată”, a spus fostul director al companiei.

Măsura vine la câteva zile după ce Statele Unite au inclus Lukoil și compania petrolieră de stat Rosneft pe lista sancțiunilor.

„Având în vedere refuzul președintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt acestui război absurd, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, care finanțează mașina de război a Kremlinului. Îi încurajăm pe aliații noștri să ni se alăture și să respecte aceste sancțiuni”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.

Lukoil este activă și în România

Lukoil este una dintre companiile rusești cu cea mai amplă prezență internațională, având operațiuni în peste 30 de țări din Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa.

România e una dintre cele mai importante piețe ale Lukoil în Europa de Sud-Est.

Lukoil deține în România rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești, achiziționată în 1998, precum și o rețea de peste 320 de stații de carburanți. Rafinăria are o capacitate de procesare de aproximativ 2,5 milioane de tone pe an și asigură o parte semnificativă a producției de combustibili din regiune.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat pentru Politico, vineri, că ar prefera ieșirea de piață a operatorului petrolier, fără ca aceasta să paralizeze infrastructura de rafinare şi distribuţie: „Lukoil va avea acum obligația să își vândă rafinăria Petrotel înainte de termenul-limită” și că „Am fi bucuroși să nu mai avem Lukoil în România”.

Se vor scumpi carburanții?

Termenul-limită stabilit de autoritățile americane pentru încetarea colaborărilor cu entitățile vizate este 21 noiembrie 2025. Dacă vânzarea sau reorganizarea nu sunt finalizate până atunci, statul român s-ar putea confrunta cu blocaje operaționale la rafinărie și în rețeaua de distribuție.

Acest lucru ar putea reduce oferta de carburanți pe piața intern și crește dependența de importuri, generând scumpiri și riscuri suplimentare pentru securitatea energetică națională deoarece pierderea unei rafinării reduce semnificativ capacitatea internă de procesare a ţiţeiului.