REPORTAJ: Predarea proceselor verbale de la vot, un calvar cu peste 12 ore de aşteptare

În faţa biroului electoral de circumscripţie din sectorul 3, de pe strada Parfumului, zăpuşeala duce cu gândul mai degrabă la un cuptor încins, decât la parfum. "Suntem aici de la ora 4, de azi-noapte. De atunci aşteptăm să predăm procesele verbale. Altfel, suntem nemâncaţi de peste 30 de ore. Apă nu am primit decât din partea unui partid. În rest, nimic", spune preşedintele unei comisii.

Cu batista îmbibată în apă rece şi pusă pe frunte, omul se consideră, totuşi, norocos. Are bon de ordine cu numărul 188. Mai are de aşteptat "doar opt sau nouă ore". "Acum sunt înăuntru cei cu numărul 120. Sperăm să intrăm până la ora 21. Dar gândiţi-vă că există încă oameni care au terminat de ieri-noapte, de la ora 4, au chemat maşina ca să vină aici şi încă o aşteaptă. Ei când vor mai intra? Mâine dimineaţă, în cel mai bun caz", spune el.

Doi paşi mai încolo, alt preşedinte de comisie, altă nemulţumire. "Ni se spune că se face tot ce e omeneşte posibil să meargă treaba mai repede. Neoficial, eu cred că e rea-voinţă. Nu a mai intrat nimeni acolo de două sau trei ore. E pauză de masă. În loc să facem tot ce putem să terminăm, noi ne luăm pauză de masă...", se plânge omul.

Pe străduţa laterală, 30 de microbuze, ticsite de saci plini cu hârtii, îşi aşteaptă, cuminţi, rândul. Înăuntru, membrii comisiilor, înghesuiţi câte doi pe un scaun, încearcă să recupereze orele de somn pierdute. "Unii dintre noi nu au dormit de mai bine de 30 de ore. De apă, nici vorbă. Nu e cine ştie ce, pentru fiecare membru de comisie era prevăzut un buget de 10 lei. Dar, dacă stai să calculezi şi să înmulţeşti cu numărul de oameni, iese o sumă frumuşică. Unde s-a dus această sumă?", întreabă, retoric, Victor. Pe locul din spatele lui, zâmbind cu doi dinţişori lipsă, Gabriel nu pare să resimtă prea acut toropeala bolnavă din microbuz, ci mai mult nevoia unei alte îngheţate, aidoma celei pe care tocmai a terminat-o. "E fi-miu. L-am luat cu mine, nu avea cu cine să rămână acasă. Stă şi el după mine. Când om termina, numai Ăl de Sus ştie!", spune Victor.

Daniel e "economist, să scrieţi asta!" şi invidiat de toată suflarea din microbuze. A intrat. "M-a ajutat Cerul! Gata, am terminat! Atâtea şicane înăuntru! Nu sunt organizaţi. Nu mi se pare normal să iau la rând totul de trei ori, ca după aceea să aflu că e vorba, de fapt, de o greşeală!", spune Daniel.

Trei metri mai încolo, pe străduţa principală, dincolo de cele două corturi, şoferii microbuzelor au încins o şeptică, în jurul unei sticle de apă. "Noi suntem cărăuşii. Cât stau ei, stăm şi noi. Am pus mână de la mână şi ne-am luat o sticlă de apă, nu am ştiut că n-o să primim nici apă", spun ei.

În sectorul 2, pe strada Olari, e linişte. În faţa primăriei, un câine dă târcoale unui coş de gunoi. Flirtează neputincios cu o pungă plină cu resturi de mâncare, la care potaia nu ajunge nicicum. În curte, două corturi mari adăpostesc câteva zeci de oameni. "Acum e bine. Merge mai repede. Dar azi-dimineaţă a fost moarte!", spune Viorica.

Doi paşi mai încolo, un bătrân cu obrajii arşi de soare şi-a improvizat un evantai dintr-un ziar de campanie. Doar poliţiştii sunt în formă. Au făcut din perimetru un al doilea Mărăşeşti. "Pe aici nu se trece, don'şoară!", dictează un om al legii, iar un altul replică prompt la orice nedumerire: "Cum adică «suntem cumva la Mărăşeşti »? Ce Mărăşeşti, don'şoară? Nu există nicio secţie de vot cu numele ăsta în Bucureşti!".

În stradă, potaia a ajuns la punga cu resturi de mâncare. O târăşte, victorios, în curtea primăriei.

Sectorul 4, bulevardul George Coşbuc. Oficialii spun că întreg calvarul predării proceselor verbale nu va mai dura mai mult de două-trei ore. "Aiurea! Suntem aici de la ora 3 dimineaţa. Nu am intrat nici acum. Dacă plecăm la 10, diseară, ne putem considera norocoşi!", ii apostrofează o voce din mulţime. "Dar apă nu ştiţi dacă primim? Nu am băut apă de patru ore! E posibil?", îngână altă voce.

Afară, angajaţii primăriei se răcoresc cu apă plată. Pe alee, un grup de muncitori înfig cu zel picamerul în beton. "Hai, bă, înăuntru, mai bine să transpirăm cu ăia cu procesele-verbale, decât să ne cânte ăştia cu picamerul", se îndeamnă, reciproc, angajaţii primăriei.

Pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, la etajul 8 din Primăria Sectorului 1, câteva zeci de oameni aşteaptă lângă sala de predare procese verbale. Înăuntru, se numără, ştampilează, sortează şi semnează de zor. Uşa se deschide şi lasă să plutească spre urechile sensibile ale unei bătrâne o injurătură colorată, garnistită cu "Numai în România poţi să vezi asemenea incompetenţă!".

"Domnul e aici de la 4. A predat tot. Dar l-au chemat de trei ori. De acasă. E a treia oară când vine...", explică, înţelegătoare, bătrânica. Câteva minute mai târziu, din holul mare răzbate vocea aceluiaşi om. De data asta, aceeaşi injurătură colorată se îndreaptă spre poliţistul de la lift, care, curios şi neinspirat, îl întreabă pe omul nervos dacă nu cumva a pierdut ceva.

În sectorul 6, pe Plevnei, nemulţumirea ajunge până la tavan. "Nu există organizare! De asta se stă aşa mult. La primele ore, sacii cu hârtii erau împrăştiaţi până dincolo de poartă. Nu aveai unde să arunci un ac. Măcar să ne fi dus într-o clădire mai mare. Putea să fie şi dezafectată, oriunde ar fi fost mai bine decât aici! De Statistică nici nu mai zic. Când intră unul acolo, iese după 10 ore, de parcă ai intra într-un laborator şi te-ai apuca să faci hârtia pe loc, nicidecum să o verifici", spune Viorel.

Pe hol, Alex şi Marius au împrăştiat doi saci de hârtii pe podea şi le iau la mână. "Aştia nu mai pleacă de aici până mâine!", anticipează Vera, care, altfel, are problemele ei: "Preşedintele de comisie a plecat, nu-l mai găsesc! M-a lăsat pe mine, locţiitor. Se poate?!".

În faţa Primăriei Sectorului 5, linişte. Doar sudoarea metalică a roţilor de troleu îi mai trezeşte din toropeală pe cei câţiva oameni din curtea instituţiei de pe bulevardul Regina Elisabeta. De-o parte şi de alta a aleii din faţa clădirii, două grupuri de gunoieri iau masa de prânz: salam, brânză şi câteva cepe zdravene. Subiectul discuţiei din jurul mesei încropite ad-hoc: colegii din Cotroceni şi Pipera. Simion zice că, atunci când intră în vilele Cotrocenilor, colegii îşi aranjează salopetele mai ceva ca papioanele şi-şi scot toate înjurăturile din cap. "Te pui? Patru ore golesc numa' euro-tomberoane d-astea sau cum le-o mai zice…". Dacă găsesc euro-tomberonul cu mânerul spre vilă, aşa îl lasă, că altfel sună telefonul şi "ii ia mama dracu' ".

Din poveştile colegilor din Cotroceni şi Pipera a învăţat şi Simion ce înseamnă stilul: "parfumu' lor e în sticle mici, pe cutiile de bomboane scrie în altă limbă şi sticle de apă nu aruncă neam, că beau numai la restaurant". Despre alegeri, are o singură părere: "E toţi la fel!".

Lângă Simion, Dora împătureşte cu grijă rămăşitele de salam, într-un afiş de campanie cu "garantat Vanghelie". "Asta-iarnă, goleam tomberoane în alt sector, într-o zonă unde stă unu' de-ăsta de-a candidat. Omu' are viloi cu piscină în loc de balcon şi geamuri de-astea şucare, de sticlă. Mie îmi cădea păru' din nas de ger deşertând kilele de gunoaie în maşină şi două gagici făceau baie în piscina ăluia, în ţâţele goale...E toţi la fel!", decretează Simion.

Material realizat de Departamentul Social, social@mediafax.ro