REPORTAJ / Preţul demnităţii, la penitenciarul-spital Tîrgu Ocna: un elev deţinut a preferat să moară, decît să devină turnător

Am ajuns aproape de final cu săpăturile de la Tîrgu Ocna, din cimitirul bisericii ”Sfinţii Împăraţi”, în apropierea penitenciarului-spital în care au fost încarceraţi, la începutul anilor ’50, deţinuţii politici bolnavi de tuberculoză, în fază terminală. Am găsit osemintele a patru dintre ei, îngropaţi fără coşciug, doi într-o groapă comună.

14029 afişări
Imaginea articolului REPORTAJ / Preţul demnităţii, la penitenciarul-spital Tîrgu Ocna: un elev deţinut a preferat să moară, decît să devină turnător

REPORTAJ / Preţul demnităţii, la penitenciarul-spital Tîrgu Ocna: un elev deţinut a preferat să moară, decît să devină turnător

În acelaşi timp, am descoperit şi povestea dureroasă a suferinţei lor.

 

Păcatele lui Augustin Şleam

 

În sursele documentare existente, adică în fişele matricole penitenciare, investigate de către cercetătorul Alin Mureşan (fost coleg de la IICCMER, care a plecat şi el de la Institut, prin demisie, după instalarea ”noii direcţii de cercetare”, care exclude tocmai ”investigarea crimelor comunismului”), au fost găsite iniţial 54 de victime, deţinuţi morţi în penitenciarul-spital de la Tîrgu Ocna. Ulterior numărul celor care au murit aici în perioada dintre anii 1950 si 1954, cînd penitenciarul a fost destinat ”deţinuţilor politici” a fost completat de descoperirea unor noi nume de victime, crescînd la 73. Dar după cum am văzut eu însumi, consultînd în 2013 ”la prima vedere” registrele de stare civilă a Primăriei din Tîrgu Ocna, numărul este mult mai mare, ridicîndu-se la aproximativ 150, fapt explicabil prin starea precară de sănătate în care deţinuţii bolnavi de TBC ajungeau aici. Nu ştim încă precis cîţi din totalul celor morţi au fost deţinuţi politici.

 

Principalul vinovat al numărului mare de morţi de la Tîrgu Ocna nu este bacilul Koch, ci un om care a împiedicat tratarea deţinuţilor, deşi mulţi dintre aceştia ar fi putut să fie salvaţi: ”ofiţerul politic” al închisorii, locotenentul-major Augustin Şleam. Acesta a absolvit Şcoala de subofiţeri de miliţie în 1949, după care a urmat un ”curs intensiv” de pregătire pentru ”ofiţerii politici”, o şcoală de cadre specială pentru activitatea de contraiformaţii în penitenciare, organizată la Direcţia Penitenciarelor de colonelul Tudor Sepeanu, unul dintre autorii reeducărilor de la Piteşi şi Gherla. La sfîrşitul acestor cursuri, desfăşurate între lunile februarie – mai 1950, cei mai ”promiţători” dintre absolvenţi (foşti subofiţeri miliţieni) au fost trimişi la cele două penitenciare amintite, unde acţiunea de ”reeducare” a deţinuţilor începuse deja şi era nevoie de ”supravegherea” ei. Dar locotenentul-major Augustin Şleam nu s-a remarcat, după cum afirma Tudor Sepeanu, prin nimic şi a fost trimis la Tîrgu Ocna, penitenciarul-spital care atunci se constituia, unde erau transferaţi deţinuţii politici bolnavi de TBC în forme avansate.

 

Raţiunea acestei mutări a ”tebeciştilor” într-un singur loc nu era una umanitară, ci ţinea de siguranţa cadrelor, care riscau să ia boala de la deţinuţi. Cei ajunşi la Tîrgu Ocna odată cu tînărul ofiţer politic l-au  zugrăvit pe Şleam mai degrabă ca pe un personaj pitoresc şi de o infatuare comică, dar şi capababil să facă mult rău. ”După aspect, părea a fi muncitor”, dar încerca din răsputeri să-şi ascundă condiţia. Fostul deţinut-doctor Aristide Lefa, care i-a creionat un succinct portret, povestea cum a venit Şleam într-o zi în penitenciar ”cu pinteni la cizme, carabiniere la centură şi, bineînţeles, cu nelipsitele mănuşi de piele”.   

 

”Reeducarea” eşuată

 

Odată cu venirea lui Şleam, a deţinuţilor-studenţi şi elevi bolnavi încarceraţi la Piteşti, Gherla şi în alte peniteciare ori lagăre din ţară, Tîrgu Ocna şi-a stabilit destinaţia ca închisoare-spital a M.A.I.-ului, pentru sutele de bolnavi de plămîni, care contractaseră boala în temniţe, din cauza condiţiilor de exterminare şi a torturilor la care au fost supuşi. ”Transferul” nu trebuia să se facă fără un profit ”informativ”. Mai întîi, coloneii Mihai Nedelcu  şi Iosif Nemeş i-au trimis în 30 mai 1950 la Tîrgu.Ocna pe ”studenţii reeducaţi” Eugen Munteanu şi Nutti Pătrăşcanu, ”locotenentul” lui Eugen Ţurcanu, deşi acesta din urmă nu era bolnav de TBC, din ordinul superior al subdirectorului Alexandru Nicolschi, ca să pună la punct ”sistemul” de ”reeducare” care dădea deja roade la Piteşti.

 

Augustin Şleam, printr-o eroare, n-a fost informat la timp de acest lucru, şi aici avea să apară o ”defecţiune” care a făcut ca într-un final acţiunea să eşueze. Mai întîi, prin aceea că i s-au împotrivit de la bun început directorul penitenciarului Daneliuc şi doctoriţa Margareta Danielescu-Pescaru, care, dedicată cu totul tinerilor deţinuţi bolnavi, încerca să facă tot ce-i stătea în putere să-i salveze. Ea l-a alertat pe director în legătură cu faptul că în camera 4, unde se afla şi Valeriu Gafencu, grav bolnav, micul grup de studenţi ”reeducaţi” trecuţi prin Piteşti au început să se manifeste violent faţă de ceilalţi. 

 

Strigătele celor bătuţi i-au alertat pe gardieni care, la fel ca la începuturile ”reeducării” de la Piteşti, nu ştiau ce să creadă. Directorul a intervenit însă ferm şi ”s-a restabilit ordinea”, deşi lui Augustin Şleam cei doi studenţi ”reeducaţi” i-au adus la cunoştinţă misiunea cu care fuseseră trimişi aici, iar acesta la rîndul său l-a avertizat pe Daneliuc. Directorul s-a ţinut însă tare. Conflicte au mai avut loc, dar de fiecare dată acesta a intervenit, mai mult, a avertizat-o chiar pe doctoriţă să se ferească de Şleam, arătîndu-i deţinuţi care scriau note informative pentru ofiţerul politic într-un birou şi spunîndu-i că ”mai sînt şi alţii…”

 

Medicamentul salvator, în schimbul vinderii sufletului

 

Augustin Şleam îşi făcea, disciplinat şi cinic, treaba de securist: deţinuţii puteau primi de acasă pachete, numai dacă deveneau informatori ai săi. Uneori, în aceste pachete se afla streptomicină, medicamentul miraculos care le putea salva viaţa, iar Şleam le spunea că, dacă vor să trăiască, trebuie să-şi toarne camarazii din celulă. Unii au făcut-o, alţii au preferat să moară… 

 

Faptul că la Tîrgu Ocna trebuia să se instituie ”reeducarea” a devenit clar la sfîrşitul lunii iulie 1950, cînd au venit aici inspectorii Nemeş şi Tudor Sepeanu, coordonatori ai ”acţiunii”. Nutti Pătrăşcanu li s-a plîns direct celor doi de reacţia conducerii. Cei doi veniseră însoţiţi de Aurel Brumă, ”un tovarăş de încredere, care ne-a ajutat mult”, care a fost numit imediat director în locul lui Daneliuc şi au încercat să repună pe picioare ”reeducarea”. Dar doctoriţa Danielescu era, ca şi noul director Brumă, de loc din Neamţ şi, curajoasă, i-a atras atenţia acestuia ”ai grijă, să nu ne faci oraşul de rîs!”. Fermecat cumva de ea, noul director s-a purtat şi el omeneşte cu deţinuţii-bolnavi. Într-o zi, la sfîrşitul verii anului 1950, aceştia s-au trezit chiar cu struguri la masă. Dar continuau şi tentativele de ”reeducare”, cărora li se opunea solidaritatea creştină a largii majorităţi. Pe 7 februarie, sublocotenentul Augustin Şleam a hotărăt reintroducerea izolării şi a ”demascărilor”, dar ”fără bătaie”. Însă dispoziţia sa de a nu se recurge la violenţă nu a fost respectată de ”reeducaţi” şi nu a respectat-o nici măcar el însuşi, maltratîndu-i (asta se ştie sigur) pe deţinuţii Alexandru Banu şi Ion Ianolide.

 

Apogeul violenţelor s-a atins la 1 mai 1951, dar bolnavii, mobilizaţi de Valeriu Gafencu au găsit energia să le reziste, să ri­posteze, alertîndu-i prin strigăte care s-au auzit dincolo de zidurile închisorii, chiar pe locuitorii din Poieni, suburbia oraşului unde se află temniţa. S-a demarat o ”anchetă”, s-a renunţat la ideea ”reeducării” studenţilor şi elevilor bolnavi, iar cei ”reeducaţi” au mai rămas în penitenciar doar ca informatori de celulă ai ofiţerului politic Şleam, (dar pe ei îi ştia toată lumea) pînă în 1952, cînd în frunte cu Eugen Munteanu şi Nutti Pătrăşcanu au fost ridicaţi, duşi la Jilava şi implicaţi în ”procesul reeducării”, alături de Eugen Ţurcanu, mulţi dintre ei sfîrşindu-şi viaţa executaţi sau întemniţaţi.

 

Augustin Şleam a rămas să răspundă de destinele deţinuţilor de aici. A continuat să şantajeze bolnavii cu medicamente, în schimbul delaţiunii, aceştia avînd noroc doar cu doctoriţa Danielescu, care a depus eforturi supraomeneşti pentru a-i salva pe unii dintre ei. Alţii au murit, pentru că n-au vrut să-şi vîndă sufletul şi să devină informatori, în schimbul streptomicinei salvatoare, trimisă cu imense sacrificii de acasă. Aşa s-au petrecut lucrurile, printre alţii, cu studentul Goe Niţescu şi cu elevii Edi Masichievici si Nelu Soltaniuc, victime ale lui Augustin Şleam, care-şi doarme acum somnul de veci alături de ei. Poate că pe unul dintre cei din urmă l-am descoperit în acest an. Unul din cele patru schelete găsite şi care aparţin cu certitudine unor foşti deţinuţi (ei nefiind îngropaţi, după rînduială, în coşciuge), după analiza primară a medicului legist George Preda de la IML Bacău, care e alături de noi în ultimii trei ani la săpăturile de la Tîrgu Ocna, pare să aparţină unui tînăr care nu trecuse demult pragul adolescenţei. Poate nu întîmplător, mîna lui a rămas, după moarte, înţepenită în dreptul inimii…

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici